Că MApN a discriminat o știm cu toții.
Că MApN continuă să discrimineze o știm, de asemenea cu toții dar din păcate puțini avem curajul să înfruntăm acest minister în care funcționarii obedienți au jurat:
„Eu, …………., jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
Acesta este contractul pe care noi militarii l-am semnat.
Din păcate mulți militari au jurat strâmb, iar rezultatele acestora zac în cimitir.
Ce nu se știe este faptul că puțini am și demonstrat discriminarea. Astfel Consiliul Național pentru COmbaterea Discriminării sancționa MApN pentru mai multe fapte de dsicriminare (blând), și anexăm Hotărârea nr. 333/05.09.2018.
Redăm dispozitivul:
”Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 20 alin. (2) din O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu unanimitatea membrilor prezenţi la şedinţă
COLEGIUL DIRECTOR HOTĂRĂŞTE:
- admite excepția de necompetență invocată din oficiu privind declararea nulității unor acte, anularea unor acte, acordarea de despăgubiri materiale, obligarea reclamatului de a face, conform art. 28-32 din Procedura internă de soluționarea petiților și sesizărilor;
- admite excepția de tardivitate invocată din oficiu pentru faptele anterioare datei de 05.04.2017, conform art. 20 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000;
- normele juridice care fac diferențiere între cei care provin din „filieră directă” respectiv „filieră indirectă”, privind ocuparea unor funcții de conducere, în lipsa unei cerințe profesionale reale și determinante, reprezintă discriminare conform art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 7 lit. d) din O.G. nr. 137/2000;
- neacordarea sporului de doctorat pentru petent reprezintă discriminare conform art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 7 lit. c) din O.G. nr. 137/2000;
- aplică sancțiunea de avertisment conform art. 5 alin. 2 lit. a, coroborată cu art. 6 și art. 7 din O.G. 2 din 2001;
- recomandă ministerului reclamat ca în trei luni de la primirea prezentei hotărâri să-și revizuiască propriile norme juridice pentru a elimina pe de o parte impedimentele privind acordarea sporului de doctrorat, pe de altă parte diferențierea dintre cei care provin din „filieră directă” respectiv „filieră indirectă”, acolo unde o astfel de proveniență nu reprezintă cerință profesională reală și determinantă, în virtutea prevederilor art. 18 din O.G. nr. 137/2000;
- monitorizarea implementării recomandării conform art. 19 lit. d) din O.G. nr. 137/2000;
- o copie a prezentei hotărâri se va comunica părților.”