Și tot pentru cârcotași:
AȘA SE FACE O EXECUTARE SILITĂ A TRIBUNALULUI BUCUREȘTI
Nu știu sigur dacă sunt primul sau singurul ofițer care a executat silit Armata României (MApN) și al său ministru obedient (supranumit Mă Ciucă), dar știu că este Opera unui Singur Om, așa cum nu știu câți cetățeni au executat silit sau nu Tribunalul București (sau o instanță) și al ei Președinte (de azi membru al Consiliului Superior al Magistraturii).
Dacă eu pot impune conduita legală, conform art. 1 alin. (5) și art. 21 din Constituție, atunci și ceilalți cetățeni pot, trebuie doar să-și dorească.
Nu că m-ar interesa ce spun alții (mai ales când știu că am dreptate), am chemat și obedienții funcționari vinovați, și așa cum spuneam într-un articol anterior instanța a amendat pe ministrul ”Mă Ciucă” dar și pe Președintele Tribunalului București cu 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere a unei hotărâri judecătorești definitive conform art. 24 alin. (3) din Legea Nr. 554/2004 cu modificările și completare ulterioare „La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă”.
Și, astfel, Președinta Tribunalului București ce a refuzat să execute o hotărâre judecătorească definitivă, a refuzat să se conformeze hotărârii definitive de executare silită este membru CSM.
Gândiți căci nu doare!
Ne mai facem bine vreodată, căci Peștele de la cap se împute?
Trebuie impusă conduita legală indiferent că vorbim de judecători sau orice alt funcționar al statului paralel.
Redăm mai jos de pe portalul instanțelor https://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx:
|
Părţi
|
Şedinţe
|
Definitivă prin respingerea recursurilor:
|
Părţi
|
Şedinţe
|
Și deoarece Tribunalul refuză să pună în executare această hotărâre definitivă am formulat acțiune de punere în executare silită conform art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
|
Părţi
|
Şedinţe
06.12.2021 | ||
Ora estimata: 08:30
|
||
|
||
Definitivă prin respingerea recursurilor de către Curtea de Apel București:
|
Părţi
|
Şedinţe
|
Desigur fosata Președintă a Tribunalului București (până ieri) căci de azi este membru al Consiliului Superior al Magistraturi inventează și reguli noi de judecată (în afara NCPC) și astfel a formulat și contestație în anulare ce a fost respinsă, și suspendare a executării, de asemenea respinsă:
|
Părţi
|
Şedinţe
|
22.07.2022 |
Ora estimata: 13:00 Complet: CC – CA38 Tip solutie: Încheiere Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii, lipsei de interes, tardivităţii şi excepţiile de inadmisibilitate. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 6067/18.10.2021 pronun?ate de Tribunalul Bucure?ti în dosarul nr. 14363/3/2021. Restituie contestatorului cauţiunea în cuantum de 1.000 de lei depusă la dispoziţia Tribunalul Bucureşti pentru solu?ionarea prezentei cereri prin recipisa nr. 208246817/1. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.07.2022. Document: Încheiere de şedinţă 22.07.2022 |
Pentru cei interesați, cârcotași, invidioși și alte specimene.
Așadar, conform art. 16 alin. (2) din Constituție – Nimeni nu este mai presus de lege.
și conform art. 1 alin. (5) din Constituție: În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.
Redăm de pe rejust.ro motivarea executării silite de la Tribunal și Curte din dosarul nr. 14636/3/2021 https://www.rejust.ro/juris/82988923e:
Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2021:007.######
Dosar nr. 14363/3/2021
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6067/2021
Şedinţa publică de la 18 Octombrie 2021
Completul constituit din:
PREŞEDINTE #### ######### ######
Grefier ######## ####
Pe rol judecarea cauzei de Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul BĂZĂVAN DAN, intervenientă ASOCIATIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂTENILOR şi pe pârât TRIBUNALUL BUCUREŞTI, intervenient CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect sancţiune pentru neexecutare hotărâre.
Tribunalul a reţinut cauza spre soluţionare în şedinţa publică din data de 27.09.2021, astfel cum s-a consemnat în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta.
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea pentru datele de 11.10.2021 și 25.10.2021, când :
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei, tribunalul constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.05.2021, sub nr. 14363/3/2021, reclamantul BĂZĂVAN DAN în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bucureşti- prin reprezentant PREȘEDINTE – a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună executarea silită a sentinţei civile nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ####/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 38323/3/2019, respectiv:
1.Obligarea pârâtului la executarea sentinţei civile antemenţionate,
2.Obligarea conducătorului autorităţii publice la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive
3.Obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei penalităţi de 1000 lei pe zi de întârziere de la data de 22.10.2020 până la data executării efective a obligaţiei prevăzută în titlul executoriu
4.Obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru discriminare şi de daune morale şi materiale în cuantum de 900000 lei
5.Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019, a fost admisă , în parte, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul din prezenta cauză şi astfel, pârâtul a fost obligat la comunicarea informaţiei publice solicitate, respectiv lista documentelor de interes public prevăzută de art. 5 alin.1 lit g din Legea nr. 544/2001.
Sentinţa civilă a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat.
Reclamantul a arătat că pârâtul este în culpă pentru neexecutarea hotărârii definitive, fiind incidente dispoziţiile art. 24 alin 3 din Legea nr. 554/2004, dar şi art. 6 din CEDO- în raport de care se consideră încălcat principiul securităţii juridice.
Totodată, s-a mai arătat că aceste fapte sunt acte de discriminare şi chiar prin normele juridice dar şi prin acţiunile conducătorului ce a refuzat să pună practic,în executare, o hotărâre rămasă definitivă – creeându-i reclamantului un prejudiciu moral, simţindu-se lezat în onoarea şi demnitatea de cetăţean, descurajat de faptul că dreptul câştigat în instanţă este doar unul scriptic.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La data de 22.06.2021, Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului, raportat la obiectul cauzei- petitul privind discriminarea – şi specificul obiectului de activitate al intervenientului.
La termenul de judecată din data de 27.09.2021, tribunalul a admis, în principiu, cererea de intervenţie accesorie şi a încuviinţat proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat, tribunalul reţine:
În fapt, prin sentinţa civilă nr. ####/16.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019,a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul BĂZĂVAN DAN în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti, iar pârâtul a fost obligat la comunicarea informaţiei publice solicitate, respectiv lista documentelor de interes public prevăzută de art. 5 alin.1 lit g din Legea 544/2001.
Sentinţa civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr.####/22.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 38323/3/2019.
În drept, potrivit art. 24 din Legea 554/2004, – (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.
(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă.
În cauză, reclamantul deduce judecăţii refuzul executării de bună voie a obligaţiei de comunicare a informaţiilor de interes public constând în lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin.1 lit.g din Legea 554/2004.
Or, astfel cum s-a reţinut în sentinţa civilă nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019 dar şi prin decizia civilă nr.####/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în acelaşi dosar, pârâtul nu a procedat la comunicarea informaţiilor de interes public, astfel cum s-a solicitat de reclamant, pe adresa de email şi cu indicarea efectivă a linkului aferent paginii web unde se susţine existenţa publicării şi în prezenta cauză nu a formulat nicio apărare referitoare la îndeplinirea obligaţiei astfel cum a fost stabilită prin hotărârile civile antemenţionate, astfel că, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la executarea obligaţiei stabilite în sarcina sa,apare întemeiată .
În acest sens, se constată că reclamantul a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu ce cuprinde obligaţia autorităţii publice de a comunica anumite informaţii de interes public , precum şi faptul că a trecut un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pune în executare, fără ca pârâtul să fi întreprins demersurile de executare de bună voie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.24 alin 3 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, tribunalul va aplica conducătorului autorităţii pârâte, în temeiul art. 24 alin 3 din Legea 554/2004, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere în executarea obligaţiei, până la executarea efectivă a acesteia.
În raport de art. 24 alin3 din Legea ######## şi art. 906 alin2 din Codul de procedură civilă, tribunalul va stabili obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei penalităţi de 100 lei – iar nu de 1000 de lei astfel cum s-a solicitat, cuantumul solicitat fiind disproporţionat faţă de dreptul lezat în cauză şi interesul în promovarea cererii- de la data la care obligaţia a devenit exigibilă- expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii conform art. 24.alin.1 teza finală din Legea ######### respectiv data de 23.11.2020( termenul de 30 de zile împlinindu-se la data de 22.11.2020, ultima zi a termenului).
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale pentru discriminare- în cuantum de 900000 lei- tribunalul reţine că reclamantul a invocat, în susţinerea acestui petit- răspunderea civilă delictuală, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. În atare context, fapta ilicită este reprezentată de neexecutarea obligaţiei stabilite prin hotărâre civilă în sarcina pârâtei, însă reclamantul nu a invocat şi nici nu a dovedit existenţa prejudiciului în cuantum de 900000 lei precum şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Or, simpla invocare a stării de disconfort, de lezare a onoarei şi demnităţii de cetăţean prin necomunicarea informaţiilor solicitate, nu este suficientă în sine pentru a proba prejudiciul solicitat în cuantum de 900000 lei, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu invocă şi nici nu probează vreun cazul de discriminare, respectiv o situaţie similară/ comparabilă în care o altă persoană a primit un alt tratament juridic.
Prin urmare, în absenţa existenţei dovedirii prejudiciului precum şi a legăturii dintre faptă şi prejudiciu- tribunalul va respinge petitul privind obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale, ca neîntemeiat.
Raportat la soluţia privind cererea principală, tribunalul va admite, în parte cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză, în măsura admiterii pretenţiilor reclamantului.
În raport de art. 453 din Codul de procedură civilă, tribunalul va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul BĂZĂVAN DAN, cu domiciliul în sector 6, București, #### ####### ### #, ### ###, ### #, ### #, ### ##, în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL BUCUREŞTI, cu sediul în București, sector 3, Bd. Unirii, nr. 37, cu citarea intervenienților ASOCIATIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂTENILOR, cu sediul în București, Sector 6, #### ####### ### #, ### ###, ### #, ### #, ### ##, și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Sector 1, Piaţa ###### ###########, nr. 1-3 având ca obiect sancţiune pentru neexecutare hotărâre.
Admite, în parte, cererea de intervenţie accesorie.
Obligă pârâtul la pârâtului la executarea sentinţei civile nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul București în dosarul nr. #####/3/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ####/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel București în dosarul nr. #####/3/2019 respectiv comunicarea informaţiilor de interes public constând în lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin.1 lit.g din Legea 554/2004.
Aplică conducătorului autorităţii publice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere în executarea obligaţiei, până la executarea efectivă a acesteia.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 lei pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
Respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul București.
Pronunţată astăzi, 18.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Preşedinte,
#### ######### ######
Grefier ,
## ####
Red. #### ###/5ex./22.10.2021
Com. 3ex……………………
Și redăm și motivarea Curții de Apel București, ce a respins recursurile formulate, sentința din fond privind punerea în executare silită a Tribunalului și Președintelui Tribunalului București, fiind DEFINITIVĂ https://www.rejust.ro/juris/235653497.
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. ####
Şedinţa publică din data de 17 mai 2022
Curtea constituită din:
PREŞEDINTE: #####
JUDECĂTOR: ###### ##### #####
JUDECĂTOR: ######## ########
GREFIER: ######## ###
Pe rol se află soluţionarea recursurilor conexate declarate de recurentul-reclamantul BĂZĂVAN DAN şi de către recurenta-intervenientă accesorie ASOCIATIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂTENILOR, precum şi de către recurentul-pârât TRIBUNALUL BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. ####/18.11.2021 şi a sentinţei civile nr. ####/15.11.2021 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 14363/3/2021, în contradictoriu cu intimatul-intervenient CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect sancţiune pentru neexecutare hotărâre.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 14.04.2022, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, dar şi pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru datele de 26.04.2022, 10.05.2022 şi pentru data de azi, 17.05.2022, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 14363/3/2021 pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul BĂZĂVAN DAN în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL BUCUREŞTI, cu citarea intervenienților ASOCIATIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂTENILOR, și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect sancţiune pentru neexecutare hotărâre.
A fost admisă, în parte, cererea de intervenţie accesorie.
A fost obligat pârâtul la pârâtului la executarea sentinţei civile nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul București în dosarul nr. #####/3/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ####/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel București în dosarul nr. #####/3/2019 respectiv comunicarea informaţiilor de interes public constând în lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin.1 lit.g din Legea 554/2004, aplicându-se conducătorului autorităţii publice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere în executarea obligaţiei, până la executarea efectivă a acesteia.
Totodată a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 lei pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, fiind respinsă, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.
În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.05.2021, sub nr. #####/3/2021, reclamantul ####### ### în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bucureşti- prin reprezentant ##### ####- a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună executarea silită a sentinţei civile nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ####/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019, respectiv:
1. Obligarea pârâtului la executarea sentinţei civile antemenţionate,
2. Obligarea conducătorului autorităţii publice la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive
3. Obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei penalităţi de 1000 lei pe zi de întârziere de la data de 22.10.2020 până la data executării efective a obligaţiei prevăzută în titlul executoriu
4. Obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru discriminare şi de daune morale şi materiale în cuantum de 900000 lei.
5. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, prin sentinţa civilă nr. ####/16.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019,a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul ####### ### în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti, iar pârâtul a fost obligat la comunicarea informaţiei publice solicitate, respectiv lista documentelor de interes public prevăzută de art. 5 alin.1 lit g din Legea 544/2001. Sentinţa civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr.####/22.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019.
În drept, potrivit art. 24 din Legea 554/2004, (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă.
În cauză, reclamantul a dedus judecăţii refuzul executării de bună voie a obligaţiei de comunicare a informaţiilor de interes public constând în lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin.1 lit.g din Legea 554/2004.
Or, astfel cum s-a reţinut în sentinţa civilă nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019 dar şi prin decizia civilă nr.####/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în acelaşi dosar, pârâtul nu a procedat la comunicarea informaţiilor de interes public, astfel cum s-a solicitat de reclamant, pe adresa de email şi cu indicarea efectivă a linkului aferent paginii web unde se susţine existenţa publicării şi în prezenta cauză nu a formulat nicio apărare referitoare la îndeplinirea obligaţiei astfel cum a fost stabilită prin hotărârile civile antemenţionate, astfel că cererea reclamantului de obligare a pârâtului la executarea obligaţiei stabilite în sarcina sa apare întemeiată.
În acest sens, s-a constatat că reclamantul a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu ce cuprinde obligaţia autorităţii publice de a comunica anumite informaţii de interes public, precum şi faptul că a trecut un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pune în executare, fără ca pârâtul să fi întreprins demersurile de executare de bună voie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.24 alin 3 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, a fost aplicată conducătorului autorităţii pârâte, în temeiul art. 24 alin 3 din Legea 554/2004, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere în executarea obligaţiei, până la executarea efectivă a acesteia.
În raport de art. 24 alin3 din Legea ######## şi art. 906 alin2 din Codul de procedură civilă, tribunalul a stabilit obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei penalităţi de 100 lei – iar nu de 1000 de lei astfel cum s-a solicitat, cuantumul solicitat fiind disproporţionat faţă de dreptul lezat în cauză şi interesul în promovarea cererii- de la data la care obligaţia a devenit exigibilă- expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii conform art. 24.alin.1 teza finală din Legea ######### respectiv data de 23.11.2020( termenul de 30 de zile împlinindu-se la data de 22.11.2020, ultima zi a termenului).
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale pentru discriminare- în cuantum de 900000 lei- tribunalul a reținut că reclamantul a invocat, în susţinerea acestui petit- răspunderea civilă delictuală, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. În atare context, fapta ilicită este reprezentată de neexecutarea obligaţiei stabilite prin hotărâre civilă în sarcina pârâtei, însă reclamantul nu a invocat şi nici nu a dovedit existenţa prejudiciului în cuantum de 900000 lei precum şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Or, simpla invocare a stării de disconfort, de lezare a onoarei şi demnităţii de cetăţean prin necomunicarea informaţiilor solicitate, nu este suficientă în sine pentru a proba prejudiciul solicitat în cuantum de 900000 lei, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu invocă şi nici nu probează vreun caz de discriminare, respectiv o situaţie similară/ comparabilă în care o altă persoană a primit un alt tratament juridic. Prin urmare, în absenţa existenţei dovedirii prejudiciului, precum şi a legăturii dintre faptă şi prejudiciu- a fost respins petitul privind obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale, ca neîntemeiat.
Raportat la soluţia privind cererea principală, tribunalul a admis în parte cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză, în măsura admiterii pretenţiilor reclamantului.
Prin sentința civilă nr.####/15.11.2021 pronunțată în același dosar a fost admisă cererea de îndreptare hotărâre civilă din cuprinsul paragrafului 3 al dispozitivului sentinţei civile nr. ####/18.10.2021, dispunându-se îndreptarea erorii materiale, urmând ca sintagma din Legea ######## din cuprinsul sintagmei lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin.1 lit. g din Legea ######## să fie înlocuită cu menţiunea Legea 544/2001.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte, cererea de completare dispozitiv în privinţa petitului referitor la penalităţile de întârziere şi, pe cale de consecinţă, a fost admisă în parte solicitarea privind data de la care se calculează penalitatea stabilită, respectiv ca fiind data de 22.11.2021.
Totodată a fost respinsă în rest, cererea de completare şi lămurire dispozitiv, formulată de reclamantul ####### ###, ca nefondată.
În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut în esență următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 25.10.2021, sub nr. #####/3/2021, Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor a solicitat completarea/ îndreptarea hotărârii civile nr. 6067/2021, precum şi lămurirea dispozitivului sentinţei civile menţionate.
În motivare, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. ######### a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată şi pe cale de consecinţă cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor, obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti la executarea sentinţei civile nr. ####/16.06.2020, cu aplicarea conducătorului unităţii a unei amenzi în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere în executarea obligaţiei precum şi la plata către reclamant a sumei de 100 lei pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Or, instanţa nu a procedat şi la obligarea corelativă a aceluiaşi pârât la plata amenzii şi a penalităţilor să fie efectuată şi faţă de intervenientul accesoriu- Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor.
Totodată, se solicită îndreptarea menţiunii din dispozitiv privind fapta prevăzută de art. 5 alin 1 lit g din Legea 554/2004, cu consemnarea corectă a actului normativ- legea 554/2001, iar amenda judiciară şi plata de penalităţi solicită a fi acordată de la data de 24.11.2020- data rămânerii definitive a hotărârii.
În ceea ce priveşte îndreptarea erorii materiale , tribunalul a constatat că cererea este întemeiată sub aspectul menţionării eronate a actului normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de a face în sarcina pârâtului- astfel că va îndrepta eroarea strecurată, urmând ca sintagma din Legea ######## din cuprinsul sintagamei lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin.1 lit.g din Legea ######## să fie înlocuită cu menţiunea Legea 544/2001.
Tot astfel, faţă de împrejurarea că petitul privind aplicarea penalităţii de întârziere în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere a fost faţă de reclamantul ####### ###, tribunalul a constatat că, din eroare, s-a omis menţionarea datei de la care se datorează penalitatea, data de la care se datorează, în lipsa stabilirii unei date concrete de executare, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii- potrivit art. 24 din Legea ######### ##.11.2020. Faţă de împrejurarea că reclamantul a solicitat, iniţial, prin cererea de chemare în judecată ca penalitatea să fie calculată de la data de 22.10.2020 şi doar prin cererea de completare hotărâre a solicitat să se ia în considerare de la data de 24.11.2020 tribunalul s-a pronunțat pe completarea hotărârii prin stricta raportare la cererea de chemare în judecată, admiţând completarea hotărârii şi, judecând petitul, va admite în parte solicitarea privind data de la care se datorează penalitatea de întârziere, ca fiind 22.11.2020.
În ceea ce priveşte solicitarea de obligare pe calea completării hotărârii sau pe calea lămuririi dispozitivului a pârâtului la plata unei amenzi şi a unei penalităţi de întârziere şi faţă de intervenientul accesoriu- care este un alt reclamant , tribunalul a respins acest petit ca nefondat, raportat la faptul că potrivit art. 63 şi art. 61 din Codul de procedură civilă, intervenientul accesoriu este doar o altă parte în proces, care susţine dreptul reclamantului, iar nu un alt reclamant, nu are un drept propriu distinct, dedus judecăţii, venind doar în sprijinirea apărării primului, astfel că acesta nu este îndreptăţit, la rându-i, pentru beneficiile procedurii de executare silită ce vizează doar aducerea la îndeplinire a dreptului reclamantului, doar reclamantul fiind cel prejudiciat de neexecutarea corespunzătoare sau cu întârziere a dreptului stabilit în favoarea sa, el fiind singurul titular şi al dreptului de beneficia de penalităţile de întârziere, ca un prejudiciu al întârzierii în executare, astfel că cererea de completare a obligaţiilor şi faţă de Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 06.12.2022 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în același dosar Admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul ####### ###, domiciliat în Bucureşti, #### ####### ### #, ### ###, ### #, ### #, ### ##, sector 6, a fost admisă cererea formulată de reclamant și intervenienta accesorie, dispunându-se îndreptarea erorii materiale cuprinse în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. ####/15.11.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2021, în sensul că data de la care se datorează penalitatea este 22.11.2020, iar nu, cum din eroare s-a menţionat, 22.11.2021.
În considerentele acestei încheieri, prima instanță a reținut în esență următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată în această cauză la data de 28.11.2021, Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor, în calitate de intervenient şi reclamantul ####### ###, au solicitat instanţei îndreptarea erorii materiale cuprinse în hotărârea civilă nr. 7028/15.11.2021, iar în motivare s-a arătat că deşi în considerentele hotărârii se face vorbire, în privinţa datei de la care se calculează penalităţile de întârziere de 22.11.2020 totuşi în cuprinsul dispozitivului este menţionată data 22.11.2021, în condițiile în care prin hotărârea civilă nr. 7028/15.11.2021 a fost admisă, în parte, cererea de completare dispozitiv în privinţa petitului referitor la penalităţile de întârziere şi, pe cale de consecinţă, admisă în parte solicitarea privind data de la care se calculează penalitatea stabilită, respectiv că, faţă de împrejurarea că reclamantul a solicitat, iniţial, prin cererea de chemare în judecată ca penalitatea să fie calculată de la data de 22.10.2020 şi doar prin cererea de completare hotărâre a solicitat să se ia în considerare de la data de 24.11.2020, prin urmare, tribunalul pronunțându-se pe completarea hotărârii prin stricta raportare la cererea de chemare în judecată, admiţând completarea hotărârii şi, judecând petitul, a admis în parte solicitarea privind data de la care se datorează penalitatea de întârziere, ca fiind 22.11.2020, însă cu toate acestea, în mod eronat, a menţionat, în cuprinsul minutei şi al dispozitivului sentinţei data de 22.11.2021-fiind o vădită eroare materială chiar şi prin raportare la data pronunţării sentinţei a cărei îndreptare se cere, astfel că a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că data de la care se datorează penalitatea este 22.11.2020.
Recursurile formulate în cauză:
I. Împotriva sentinței civile nr. ######### din data de 18.10.2021 au formulat recurs Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor în calitate de recurent – intervenient şi ####### ### în calitate de creditor recurent – reclamant în temeiul art. 148-150, coroborat cu art. 194-195 Ncpc (C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată 2015 cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 310/2018), corelat cu dispoziţiile art. 483 şi următoarele, art. 486, în corelare cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC (C. proc. civ.) modificat şi completat prin Legea nr. 310/2018, coroborat cu art. 20 alin. (1), corelat cu art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004, actualizată 2016, a contenciosului administrativ, modificată şi completată prin Legea nr. 212/2018, aceștia solicitând a fi admis recursul întrucât hotărârea atacată este nelegală în parte, existând argumente pentru casare în parte din următoarele motive prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 NCPC în sensul completării acesteia cu solicitările de la capătul 4. „Obligarea la plata de despăgubiri pentru discriminare şi de daune morale şi materiale în cuantum de 900.000 lei” şi în loc de penalităţi de 100 lei / zi de întârziere aşa cum au fost solicitate prin capătul 3 de cerere „… creditor la o penalitate de 1000 lei pe zi întârziere de la data de 22.10.2020, data când trebuia să se execute hotărârea civilă şi până la data executării efective a obligaţiei prevăzute de titlul executoriu cu dobânda aferentă şi rata inflaţiei la data plăţii efective
În motivarea recursului, recurenții au învederat în esență următoarele:
Cu privire la motivele de nelegalitate (de casare în parte) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 NCPC – când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei
Astfel, deşi în pagina 1 a încheierii din 27.09.2021 tribunalul a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie (rezultând în mod cert interesul propriu şi condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (3) şi art. 64 NCPC – pagina 1) totuşi constată că pe de o parte penalităţile au fost restrânse la minim (la suma de 100 de lei / pe zi de întârziere), ceea ce în mod clar încalcă securitatea juridică (căci se poate observa că aproximativ un an Tribunalul Bucureşti nu a pus în executarea hotărârea definitivă (ceea ce este foarte grav pentru o asemenea autoritate), dar şi necesitatea descurajării unor astfel de „derapaje” ale autorităţii, minimalizând satisfacţia creditorului de se bucura efectiv de hotărârea judecătorească definitivă – efectele acesteia şi nu doar să creadă că aceasta este doar pe hârtie (o iluzie) fără a crea efectiv efectele juridice aşteptate, şi iluzia unei justiţii, căci astfel constatăm că o justiţie întârziată este una ratată, iar ultima parte a unui proces este executarea hotărârii definitive (ceea ce nu s-a întâmplat).
„Procesul judiciar trebuie să fie drept, judecătorul trebuie să fie imparţial, să cunoască în profunzime ceea ce „spune” părţilor, pentru ca părţile să fie convinse că hotărârea judecătorului corespunde adevărului faptic. Accelerarea judecăţilor trebuie să constituie o preocupare a instanţelor, cunoscut fiind că o justiţie întârziată este, de fapt, o justiţie ratată (justice delayed is justice denied).” – ####### ####, Curs universitar, Teoria Generală de Dreptului, ediţia 5, Editura C.H. ####, Bucureşti 2014, pag. 90.
Cu privire la nelegalitatea hotărârii raportat la reducerea penalităţilor la minim (100 ei / zi) şi la refuzul acordării despăgubirilor pentru discriminare sunt de menţionat și următoarele:
„Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs – nemotivarea hotărârii -deoarece astfel trebuie calificata atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii/’ – ####### #######, op. cit, p. 115.
‘Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept/’ – înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. ###/06.03.2009 (Sursa: http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202009/SE%20r%20752%202009.htm) „în practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.” – Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, decizia nr. ###/2000, în ####### #####, ####### ########-#####, op. cit, p. 642.
„Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă. – ######## #######, Drept procesual civil. Note de curs, voi. II, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, p. 181.
„Dispoziţia legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi pentru a da instanţelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar. – Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. ####/26.06.2002, în „Revista Română de Drept al Afacerilor” nr. 7-8/2003, p. 136.
De altfel, cum rezultă şi din motivarea Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul în mod clar a refuzat comunicarea informaţiilor de interes public solicitate, a refuzat punerea în executare a hotărârii de fond (putând astfel dovedi „buna-credinţâ”), ## ########### ######### ########## ######### ############## # #### ######## ############# ### #######, încălcarea securităţii juridice de către cel mai mare tribunal din România, Tribunalul Bucureşti, ceea ce arată desconsiderarea clara a art. 1 alin. (3)-(5), a art. 124, art. 126 din Constituţie şi nu numai (art. 6 pct. 1 din Convenţia EDO).
Refuzul executării hotărârii definitive, refuzul comunicării informaţiilor de interes public solicitate duce în derizoriu art. 31 din Constituţie, dar şi Legea nr. 544/2001, precum şi Justiţia din România .
În mod cert instanţele au reţinut culpa Tribunalului, cum şi în acţiunea de punere în executare silită a fost constatată, prejudiciul refuzului de comunicare a informaţiilor de interes public fiind clar, fiind atins un drept fundamental, deci nefiind necesară a mai demonstra aceste chestiuni (art. 22 din Legea nr. 544/2001 permite judecătorului să acorde daune morale etc.) cum nici legătura de cauzalitate, şi desigur nici discriminarea.
În analiza sa instanţa de executare a reţinut că nu au fost menţionate situaţii identice pentru comparaţie, ceea ce este eronat reţinut căci în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, republicată, orice criteriu orice diferenţă de tratament constituie discriminare, ce este cuprinsă şi în art. 14 din Convenţia EDO – Interzicerea discriminării -Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Astfel, cum rezultă şi din art. 31 alin. (1) – (3) din Constituţie – (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, dar şi din art. 6 alin. (1) şi (2) al Legii nr. ######## # (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public. (2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal, dar şi din încheierea din data de 02.07.2021 pronunţată în dosarul nr. #####/3/2020, în care preşedintele Secţiei a II – a ### (complet CC-CA18) l-ar sancţiona pentru un „presupus” „prejudiciu al părţii adverse la un proces echitabil”, ## ######## ## ## ####### ########, tratament diferenţiat pentru aceleaşi situaţii juridice, acestea fiind motive de nelegalitate şi de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.
Având în vedere că în cauză este vorba de o penalitate privind neexecutarea unei hotărâri definitive raportat la art. 24 din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 906 NCPC, în mod clar cea fixată la 100 de lei/zi de întârziere duce în derizoriu actul de justiţie.
În acest caz, dacă Tribunalul dorea să descurajeze astfel de „apucături de maidan”, în speţă neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive putea foarte bine să aplice pe principiul „trupele se conduc prin exemplu personal” penalitatea prevăzută la maxim de art. 906, adică 1000 lei / zi de întârziere, putând constata, că nici la data formulării cererii de recurs Tribunalul nu a executat hotărârea definitivă, ceea ce arată aroganţă, desconsiderare faţă de litera legii (având în vedere că Tribunalul nu a formulat nici întâmpinare în cauză), descurajare cetăţeanului de a se adresa instanţei judecătoreşti, ceea ce este inadmisibil.
Tribunalul reţine în pagina 2 că a dovedit culpa Tribunalului privind executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, şi cu toate acestea penalităţile acordate au fost la minim (100 lei / zi), iar despăgubirile pentru discriminare au fost ignorate total, motivarea instanţei de fond nefiind temeinică şi nici legală sub acest aspect, motive de casare în parte aşa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 NCPC (faţă şi de dispoziţiile art. 425, corelat cu art. 233 NCPC).
Observă că atunci când este vorba de cetăţean se merge pe descurajare totală, iar când vorbim de autorităţi şi funcţionari se merge pe „prevenţie” -sancţiune blândă (în speţă penalităţi de doar 100 de lei / zi şi respingerea capătului de cerere nelegal şi netemeinic privind acordarea de despăgubiri pentru discriminare, căci îngrădirea şi nu numai dreptului de acces la justiţie a unui cetăţean constituie de asemenea discriminare, chiar faţă de ceilalţi cetăţeni aflaţi sau nu în situaţii identice).
În pagina 3 a hotărârii instanţa a considerat în mod nelegal că penalităţile solicitate sunt disproporţionate faţă de dreptul lezat, ignorând faptul că este vorba de o hotărâre definitivă, neexecutată de Tribunalul Bucureşti şi astfel există o veritabilă încălcare a securităţii juridice (art. 6 pct. 1 din Convenţia EDO), motive de casare în parte cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct 8 NCPC.
Tot în pagina 3 constată că instanţa consideră că trebuia să demonstreze prejudiciul de 900.000 lei astfel putând constata desconsiderarea art. 16 din Constituţie.
La un simplu calcul, constată că pentru 300 de zile la o amendă de 20 % din salariul minim brut pe zi (470 lei / zi) rezultă o amendă de 141.000 lei ce se face venit la bugetul de stat, iar recurentului reclamant îi revin ca penalităţi doar 30.000 lei pentru aceiaşi perioadă, ## ###### ######## ## ###### ######### ## # ### ### #### ###### ########### ########## ## ######## (neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti), ceea ce reprezintă vădită disproporţie, suma solicitată ca despăgubiri pentru discriminare constituind un real remediu pentru restabilirea statului de drept şi a demnităţii umane în România,.
Neexecutarea unei hotărâri definitive constituie în mod cert discriminare. Mai mult decât atât se poate constata că Tribunalul Bucureşti a încălcat în mod flagrant art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 31 din Constituţie refuzând să pună în executare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. încălcând astfel şi securitatea juridică (art. 6 pct. 1 din Convenţia EDO).
La capătul unor ani de procese cu această autoritate publică, ce ar trebui să fie oglinda justiţiei române (şi nu este) constată că o hotărâre judecătorească definitivă nu este executată şi că autoritatea are un comportament total neconstituţional, încălcând securitatea juridică.
In drept, au fost invocate dispoziţiile deja invocate în conţinutul cererii de recurs, pe prevederile art. 148-150, coroborat cu art. 194-195 Ncpc (C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată 2015 cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 310/2018), corelat cu dispoziţiile art. 483 şi următoarele, art. 486, în corelare cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC (C. proc. civ.) modificat şi completat prin Legea nr. 310/2018, coroborat cu art. 20 alin. (1), corelat cu art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004, actualizată 2016, a contenciosului administrativ, modificată şi completată prin Legea nr. 212/2018, pe art. 31, art. 51-52, art. 124, art. 126, art. 129 din Constituţia României, O.G. nr. 137/2000, republicată, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la New York din 1948.
II. Împotriva sentinței civile nr.######### din data de 15.11.2021 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II — a Contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor în calitate de recurent – intervenient şi ####### ###, în calitate de creditor recurent ~ reclamant în temeiul art. 148-150, coroborat cu art. 194-195 Ncpc (C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată 2015 cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 310/2018), corelat cu dispoziţiile art. 483 şi următoarele, art. 486, în corelare cu dispoziţiile art. 488 alin. (l) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC (C. proc. civ.) modificat şi completat prin Legea nr. 310/2018, coroborat cu art. 20 alin. (1), corelat cu art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004, actualizată 2016, a contenciosului administrativ, modificată şi completată prin Legea nr. 212/2018, solicitând a fi admis recursul şi să se constate că hotărârea atacată este nelegală în parte, existând argumente pentru casare în parte din următoarele motive prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 NCPC, arătând în motivare următoarele:
În mod clar rezultă şi din dispozitiv, cererea de intervenţie accesorie formulată de către Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor în sprijinul subsemnatului reclamant, Mr. (Rz.) dr. ing. ### ####### incumbă ca o parte din titlul executoriu să fie aplicabil şi pentru intervenient.
Referitor la „admite, în parte, cererea de intervenţie accesorie … Obligă pârâtui la plata către reclamanta sumei de 100 iei pe zi de întârziere, înseamnă că, faţâ de art. 65 alin. (1) NCPC – Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale, deci există doi reclamanţi si nu unul, iar obligaţia impusă de Tribunal ar fi către ambii reclamanţi, fiind în situaţii identice, ceea ce ar presupune penalităţi de 100 lei către fiecare: Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor este beneficiar al hotărârii în sensul că se aplica plata penalităţilor de 100 de lei şi pentru Asociaţie şi 100 de lei pentru creditorul – reclamant.
Cum rezultă din pagina 2 a acestei hotărâri instanţa a ignorat prezenta ca parte a Asociaţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte acordarea de penalităţi reduse la doar 100 lei pe zi nu reprezintă decât o apărare, o lipsă de imparţialitate a instanţei în ceea ce priveşte judecarea cauzei, de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti de către Tribunalul Bucureşti, deci de către o autoritate judecătorească duce în derizoriu actul de justiţie, încalcă securitatea juridică iar aceste fapte trebuie sancţionate cu penalităţi la maximul permise de lege adică la 1000 lei / zi de întârziere de neexecutare.
Astfel identifică motive de nelegalitate, de casare în parte aşa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. 1 pct 6 si pct. 8 NCPC.
Pe de altă parte, cum rezultă din pagina 2 a Hotărârii nr. ######### (considerente) „… tribunalul pe completarea hotărârii prin stricta raportare la cererea de chemare în judecata, admiţând completarea hotărârii şi, judecând petitul, va admite în parte solicitarea privind data de la care se datorează penalitatea de întârziere, ca fiind 22.11.2020”, în dispozitiv:
„Admite, în parte, cererea de completare dispozitiv în privinţa petitufui referitor fa penalităţile de întârziere şi, pe cale de consecinţă, admite în parte solicitarea privind data de la care se calculează penalitatea stabilită, data de 22.11.2021″.or având în vedere că hotărârea a rămas definitivă la data de 22.10.2020,
Data corectă este 22.11.2020, si nu cea reţinută eronat în dispozitiv raportat şi la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările
ulterioare ” Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea pubiicâ este obligata sâ încheie, sâ înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive sefoce de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, întermen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”.
Acestea fiind motivele de nelegalitate şi de casare în parte aşa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 NCPC, având în vedere aplicarea greşită a normelor de drept material, căci hotărârea nr. ######### a fost pronunţată pe data de 15.11.2021, penalităţile au fost acordate cu data de 22.11.2021 în Ioc de 22.11.2020.
”Procesul judiciar trebuie să fie drept, judecătorul trebuie să fie imparţial, sâ cunoască în profunzime ceea ce ”spune” părţilor, pentru ca părţile să fie convinse că hotărârea judecătorului corespunde adevărului faptic. Accelerarea judecăţilor trebuie să constituie o preocupare a instanţelorf cunoscut fiind că o justiţie întârziată estef de fapt, o justiţie ratată (justice delayed is justice denied). ” – ####### ####, Curs universitar, Teoria Generală de Dreptului, ediţia 5, Editura C.H. ####, Bucureşti 2014, pag. 90.
Cu privire Ia nelegâlitatea hotărârii raportat la reducerea penalităţilor la minim (100 lei / zi) şi la refuzul acordării despăgubirilor pentru discriminare sunt de menţionat și faptul că textul consacra ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs – nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu esţe deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.”
În mod cert instanţele au reţinut culpa Tribunalului, cum şi în acţiunea de punere în executare silită a fost constatată, prejudiciul refuzului de comunicare a informaţiilor de interes public fiind clar, fiind atins un drept fundamental, deci nefiind necesară a mai demonstra aceste chestiuni (art. 22 din Legea nr. 544/2001 permite judecătorului să acorde daune morale etc.) cum nici legătura de cuzalitate, şi desigur nici discriminarea.
În analiza sa instanţa de executare a reţinut că nu au fost menţionate situaţii identice pentru comparaţie, ceea ce este eronat reţinut căci în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, republicată, orice criteriu orice diferenţă de tratament constituie discriminare, instituţie ce este cuprinsă şi în art. 14 din Convenţia EDO – Interzicerea discriminării Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba; religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Astfel, cum rezultă şi din art. 31 alin. (1) – (3) din Constituţie – (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, dar şi din art. 6 alin. (1) şi (2) al Legii nr. ######### (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public. (2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora; informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal, dar şi din încheierea din data de 02.07.2021 pronunţată în dosarul nr. #####/3/2020, în care preşedintele Secţiei a II – a ### îl sancţiona pentru un „presupus” „prejudiciu al părţii adverse la un proces echitabil”, ## ######## ## ## ####### ########, tratament diferenţiat pentru aceleaşi situaţii juridice, acestea fiind motive de nelegalitate şi de casare în parte prevăzute de art. 488 alin ( 1) pct. 8 NCPC.
În acest caz, dacă Tribunalul dorea să descurajeze neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive putea foarte bine să aplice penalitatea prevăzută la maxim de art. 906, adică 1000 lei/zi de întârziere, putând constata, că nici la data formulării cererii de recurs Tribunalul nu a executat hotărârea definitivă; ceea ce arata aroganţă, desconsiderare faţă de litera legii (având în vedere că Tribunalul nu a formulat nici întâmpinare în cauză), descurajarea cetăţeanului de a se adresa instanţei judecătoreşti, ceea ce este inadmisibil.
Neexecutarea unei hotărâri definitive constituie în mod cert discriminare.
Mai mult decât atât se poate constata că Tribunalul Bucureşti a încălcat în mod flagrant art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 31 din Constituţie refuzând să pună în executare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, încălcând astfel şi securitatea juridică (art. 6 pct. 1 din Convenţia EDO).
La capătul unor ani de procese cu această autoritate publică, ce ar trebui să fie oglinda justiţiei române (şi nu este) constata că o hotărâre judecătorească definitivă nu este executată şi că autoritatea are un comportament total neconstitulional (mai degrabă golănesc) încălcând securitatea juridică.
In drept, au fost invocate dispoziţiile deja invocate în conţinut, pe prevederile art. 148 – 150, coroborat cu art. 194-M95 Ncpc (C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată 2015 cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 310/2018), corelat cu dispoziţiile art. 483 şi următoarele, art. 486, în corelare cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC (C. proc. civ.) modificat şi completat prin Legea nr. 310/2018, coroborat cu art. 20 alin. (1), corelat cu art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004, actualizată 2016. a contenciosului administrativ, modificată şi completată prin Legea nr. 212/2018, pe art. 31, art. 51-52, art. 124. art. 126, art. 129 din Constituţia României. O.G. nr. 137/2000, republicată, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la New York din 1948.
Apărările formulate în cauză:
Intimatul-pârât TRIBUNALUL BUCUREŞTI a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de recurenta – intervenientă ASOCIAŢIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂŢENILOR împotriva Sentinţei Civile nr. ####/18.10.2021 şi a sentinţei completare dispozitiv nr. 7028/15.11.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.#####/3/2021, prin care solicită respingerea recursului formulat ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:
În primul rând trebuie subliniat faptul că recurenta – reclamanta, titulara cererii de recurs, nu a avut calitatea de parte în procesul desfăşurat iniţial ce avut loc între părţile originare, respectiv domnul ####### ### şi Tribunalul Bucureşti, nefiind vătămată în drepturile sale de neexecutarea sentinţei civile nr. ####/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ####/22.10.2020.
Decizia civilă nr. ####/22.10.2020 pronunţată în dosarul nr. #####/3/2019 prin care Tribunalul Bucureşti a fost obligat în mod definitiv să comunice reclamantului ####### ### lista informaţiilor de interes public a fost pronunţată în data de 22.10.2020 şi comunicată părţilor la 10 luni distanţă de la data pronunţării, respectiv în luna iulie 2021.
Totodată, lista cuprinzând documentele de informaţii publice exista publicată pe portalul Tribunalului Bucureşti încă de la data soluţionării dosarului #####/3/2019, iar reclamantului i-a fost comunicată lista în luna octombrie 2021. (anexând dovada transmiterii).
Prin adresa iniţială de răspuns emisă de Biroul de Relaţii Publice al Tribunalului Bucureşti sub, nr, 803/L/11.12.2019, petentul a fost informat că „pe site-ul www.tmb.ro si la nivelul portalului instanţelor de judecată se regăsesc detailate potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea ######## privind liberul acces la informaţiile de interes public toate actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instanţei, numele şi prenumele persoanelor din conducerea Tribunalului Bucureşti şi instanţelor arondate acestuia şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice, structura organizatorică, atribuţiile departamentelor şi programul de funcţionare, în ceea ce priveşte programul de audiente se specifică că prin raportare la dispoziţiile legale incidente nu se pot ţine audienţe la Tribunalul Bucureşti.” şi, de asemenea, că „informaţiile de interes public privind sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil, precum şi date privind execuţia bugetară corespunzătoare Tribunalului Bucureşti se regăsesc afişate pe site-ul instanţei www.tmb.ro., orice persoană interesată având posibilitatea să procedeze la consultarea acestora.”, şi nu în ultimul rând că „ nu există un regulament de organizare şl funcţionare al Tribunalului Bucureşti, ci doar Regulamentul de ordine interioară al Instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. ######### aplicabil tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară”.
Totodată, accesând site-ul www.tmb.ro la meniul Informaţii a existat şi există postată Lista cuprinzând informaţiile de interes public conform Legii nr. 544/2001. listă care are caracter public şi poate fi accesată de orice persoană interesată, astfel că şi acest capăt de cerere trebuia să fie respins ca neîntemeiat.
În speţa de faţă nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat, astfel menţionând că, în materia contenciosului administrativ, pentru a putea vorbi de un refuz nejustificat, trebuie să existe o comunicare expresă a poziţiei autorităţii publice, căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluţiona favorabil cererea să se bazeze pe un exces de putere. însă, toate răspunsurile la petiţiile formulate de reclamant la care a făcut referire mai sus, nu conţin sub nici o formă un refuz întemeiat pe un exces de putere, care apare atunci când autoritatea respectivă are dreptul de apreciere, când legea îi îngăduie să adopte o soluţie din mai multe posibile, situaţie care nu se regăseşte în cauză.
Soluţionarea unei cereri în defavoarea petiţionarului sau contrar aşteptărilor sale nu reprezintă, în mod automat, un refuz nejustificat. Caracterul nejustificat poate să rezulte numai prin raportare la legislaţia existentă, cu care refuzul trebuie să fie în contradicţie. Or, în speţă, o astfel de situaţie nu poate fi constatată, contrar susţinerilor recurentului -reclamant.
Referitor la critica recurentei potrivit căreia hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de fond a motivat în fapt şi în drept soluţia pronunţată, chiar dacă nu a avut în vedere faptul că obligaţia impusă Tribunalului Bucureşti era deja executată, neefectuând minime diligente, în baza rolulului activ al instanţei, pentru probarea acestui aspect.
De asemenea, nu pot fi reţinute criticile recurentei – interveniente cu privire la plata despăgubirilor în cuantum maxim întrucât nu şi-a probat calitatea de parte vătămată, neexistând legătura de cauzalitate impusă de lege, instanţa de fond acordând deja despăgubiri importante creditorului obligaţiei, astfel cum rezultă din hotărârea atacată.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantum de 900.000 lei, este de reţinut că sediul materiei este reglementat de prevederile art.575 din Codul administrativ potrivit căruia:„Autorităţile şi instituţiile publice răspund patrimonial exclusiv pentru prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carenţelor organizatorice sau funcţionale ale unor servicii publice cu îndeplinirea următoarelor condiţii:a) existenţa unui serviciu public care prin natura sa conţine riscul producerii anumitor prejudicii pentru beneficiari;b)existenţa unui prejudiciu material sau moral, după caz, al unei persoane fizice sau juridice;c)existenţa unei legături de cauzalitate între utilizarea unui serviciu public care prin natura sa conţine riscul producerii anumitor prejudicii şi paguba produsă persoanei fizice sau, după caz, a persoanei juridice.”
Pornind de la aceste dispoziţii legale, recurenta nu a justificat, în mod concret, pretenţiile privind acordarea unor daune morale în cuantum de 900.000 de lei, respectiv nu a indicat natura juridică a acestora, iar, în măsura în care acestea ar fi considerate ca fiind despăgubiri pentru repararea unui prejudiciu, nu s-a făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului suferit, nici vinovăţia pârâtului, în speţă Tribunalul Bucureşti, respectiv legătura cauzală dintre prejudiciu şi fapta pârâtului.
În drept: Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea .544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.1375/2015, art.205 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Totodată, intimatul-pârât TRIBUNALUL BUCUREŞTI a formulat o altă întâmpinare la cererea de recurs formulată de recurenta – intervenientă ASOCIAŢIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂŢENILOR împotriva Sentinţei Civile nr. ####/18.10.2021 şi a sentinţei completare dispozitiv nr. 7028/15.11.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.#####/3/2021, solicitând respingerea ca neavenită a căii de atac a recursului formulate de recurenta -intervenientă accesoriu și pe fond respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.
În motivare, intimatul-pârât a arătat în esență următoarele:
Solicită respingerea ca neavenită a căii de atac a recursului formulată de recurenta – intervenientă accesoriu pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. 4 Cod procedură civilă „Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.”
În cauza de faţă reclamantul în favoarea căruia a intervenit recurenta, respectiv domnul ####### ###, nu a promovat el însuşi calea de atac a recursului, ceea ce face ca neavenită calea de atac promovată de intervenientă accesorie ASOCIAŢIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂŢENILOR, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Referitor la cererea de recurs formulată, reiterează solicitarea de a fi respinsă ca neîntemeiată, reiterând aspectele invocate pe fond în prima întâmpinare redată anterior.
În drept, a invocat prevederi din următoarele acte normative: Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.1375/2015, art. 67 alin. 4 Cod procedură civilă, art.205 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă.
La data de 14.04.2022 intimatul-pârât a formulat o nouă întâmpinare prin care acesta a invocat suplimentar apărărilor formulate prin întâmpinările înregistrate anterior, respingerea ca tardiv formulată a recursului formulat de recurenta-intervenientă, arătând în motivare faptul că față de data comunicării hotărârilor atacate și data formulării căii de atac, respectiv 04.03.2022.
Împotriva sentinței civile nr.####/18.10.2021 și a sentinței civile nr.####/15.11.2021 pârâtul Tribunalul București a formulat atât recurs, cât și cerere de repunere în termenul de formulare a recurs, cerere înregistrată în dosarul asociat nr.#####/3/2021/a1, conexat cu dosarul în care au fost înregistrate recursurile formulate de recurentul-reclamant și recurenta-intervenientă, în motivare arătând următoarele:
Referitor la cererea de repunere în termenul de recurs, menţionează următoarele:
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 186 Cod procedură civilă, având în vedere că în cadrul Tribunalului Bucureşti există ############## Juridic în care funcţionează un singur consilier juridic, conform schemei de personal a Tribunalului Bucureşti.
În perioada noiembrie 2019-iunie 2020, precum şi în perioada martie 2021-prezent, doamna consilier juridic se află în concediu medical datorat unor grave probleme de sănătate.
Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Bucureşti nr. 1/06.01.2020 (anexează extras hotărâre) a fost numit un înlocuitor temporar al doamnei consilier juridic, însă din luna februarie 2021 acest înlocuitor îndeplineşte şi alte atribuţii, respectiv îndeplineşte activitatea privind secretariatul Colegiului de conducere al Tribunalului Bucureşti şi înlocuitor al persoanei cu activitate la Biroul de Relaţii cu Publicul.
În dosarul de faţă, ############## juridic al Tribunalului Bucureşti, nu a intrat în posesia actelor de procedură emise de către instanţa de judecată, iar în data de 06.12.2021 locţiitorul consilierului juridic a intrat în posesia hotărârii – completare dispozitiv nr. 7028/2021, ce a fost înregistrată în evidenţa Departamentului Economic Financiar, compartiment care nu are atribuţii cu privire la înregistrarea corespondenţei ce revine Compartimentului juridic al Tribunalului Bucureşti. Astfel, la această dată s-a aflat de către persoana care îndeplineşte atribuţiile Compartimentului juridic de existenţa dosarului nr. #####/3/2021, respectiv de pretenţiile reclamantului şi de soluţia instanţei de fond.
Totodată, în cererile având ca obiect neexecutare hotărâre judecătorească, trebuie introdus şi citat conducătorul autorităţii debitoare, persoană care este trasă la răspundere directă, ori, în prezenta cauză preşedintele Tribunalului Bucureşti, respectiv doamna judecător ####### – ##### ####, nu a avut calitatea de parte, nefiindu-i astfel comunicat niciun act de procedură.
Preşedintele Tribunalului Bucureşti era în drept a-şi formula apărări şi a expune propriul punct de vedere cu privire la situaţia reclamată.
În dovedirea acestor fapte depune organigrama Tribunalului Bucureşti, adeverinţă privind concediul doamnei consilier juridic, numirea locţiitorului, precum şi referat privind luarea la cunoştinţă a locţiitorului de comunicarea hotărârii civile nr. 7028/2021.
În consecinţă apreciază că sunt motive temeinic întemeiate ce justifică admiterea cererii de repunere în termenul de recurs pentru cele două sentinţe menţionate.
Consideră Sentinţa Civilă nr. ####/18.10.2021 şi Sentinţa de completare dispozitiv nr. 7028/15.11.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.#####/3/20211 ca fiind netemeinice, având în vedere următoarele aspecte:
Cu privire la motivele de recurs si limitarea acestora de către legiuitor, vă rugăm Onorată Curte, arată că recursul este singura cale de atac ce se poate exercita, iar potrivit dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, calea de atac a recursului este devolutivă. întocmai ca apelul de drept comun.
În fapt, prin sentinţa civilă nr. ####/16.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019,a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul ####### ### în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti, iar pârâtul a fost obligat la comunicarea informaţiei publice solicitate, respectiv lista documentelor de interes public prevăzută de art. 5 alin.1 lit g din Legea 544/2001.
Sentinţa civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr.####/22.10.2020. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. #####/3/2019. sentinţă ce a fost redactată în data de 16.06.2021 si comunicată părţilor în cursul lunii iulie 2021.
În primul rând, în cererile având ca obiect neexecutare hotărâre judecătorească, trebuie introdus şi citat conducătorul autorităţii debitoare, persoană care este trasă la răspundere directă, ori, în prezenta cauză preşedintele Tribunalului Bucureşti, respectiv doamna judecător ####### – ##### ####, nu a avut calitatea de parte, nefiindu-i astfel comunicat niciun act de procedură.
Preşedintele Tribunalului Bucureşti era în drept a-şi formula apărări şi a expune propriul punct de vedere cu privire Ia situaţia reclamată, astfel sentinţa civilă fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea, impunându-se astfel casarea sentinţei recurate si trimiterea cauzei spre reiudecare instanţei de fond.
În cursul lunii octombrie 2021 s-au luat măsuri cu concursul Departamentului IT al Tribunalului Bucureşti pentru reactualizarea listei de informaţii publice astfel cum aceasta este prevăzută de art. 5 alin. 1 lit.g din Legea 544/2001, aceasta fiind afişată atât pe portalul Tribunalului Bucureşti (http://portal.iust.rO/3/SitePaqes/informatii.aspx7id inst=3). cât şi pe site-ul instituţiei (https://tribunalulbucuresti.ro/index.php/informatii/b-i-r-p).
Aceste măsuri au fost aduse şi la cunoştinţa reclamantului ####### ### prin adresa nr.1/16970/C/15.11.2021, aşadar obligaţia stabilită în sarcina Tribunalului Bucureşti a fost îndeplinită.
Totodată, în cadrul Tribunalului Bucureşti funcţionează ############## Juridic din care face parte un singur consilier juridic, care în perioada noiembrie 2019-iunie 2020 şi martie 2021-prezent, s-a aflat în imposibilitatea reală de a – şi exercita atribuţiile de serviciu din cauza unor grave probleme medicale, (anexând raportul concediilor medicale în perioada #########)
Conducerea Tribunalului Bucureşti a încercat suplinirea activităţii doamnei consilier juridic prin numirea temporară a unui grefier care să îndeplinească activitatea doamnei consilier juridic, însă începând cu luna februarie 2021 această persoană îndeplineşte în paralel şi activitatea de secretar al Colegiului de conducere al Tribunalului Bucureşti.
În prezent în evidenţa Compartimentului Juridic se află un număr de 662 de dosare în curs de soluţionare, fiind aproape imposibil de urmărit soluţia ce se pronunţă în fiecare dintre aceste dosare pentru a pune în executare măsurile dispuse de către instanţe la data pronunţării, acestea fiind cunoscute şi aplicate, de regulă de la data comunicării lor către Tribunalul Bucureşti.
De asemenea, în cauza de faţă actele de procedură emise de către instanţă, respectiv comunicări/citaţii nu au fost primite de către ############## Juridic al Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care nu au fost formulate apărări, invocate excepţii şi exercitate căi de atac.
Totodată, Departamentul Economic – Financiar al Tribunalului Bucureşti nu are în subordine ############## Juridic (ataşăm organigrama Tribunalului Bucureşti), managerul economic nefiind îndrituit să primească si să semneze corespondenta adresată consilierului juridic.
Astfel potrivit art. 71 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti „(1) în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor funcţionează un departament economico-flnanciar şi administrativ, condus de un manager economic. Departamentul economico-financiar şi administrativ are ca atribuţii principale efectuarea operaţiunilor financiar-contabile, evidenţa bunurilor; asigurarea condiţiilor materiale pentru desfăşurarea activităţii instanţelor şi gospodărirea sediilor acestora.
(2) În cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ funcţionează:
a) compartimentul financiar-contabil;
b) compartimentul administrativ;
c) compartimentul resurse umane sau persoana desemnată pentru evidenţa personalului;
d) inginerul constructor, acolo unde există.
(3) La curţile de apel şi tribunalele cu volum mare de activitate se poate înfiinţa compartimentul investiţii, patrimoniu şi achiziţii publice.
(4) Managerul economic este subordonat preşedintelui instanţei şi exercită următoarele atribuţii:
a) conduce departamentul economico-financiar şi administrativ;
b) răspunde pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii financiare şi de gestiune, potrivit dispoziţiilor legale;
c) coordonează activitatea de elaborare şi fundamentare a bugetului anual de venituri şi cheltuieli;
d) îndeplineşte, pe baza delegării primite din partea ordonatorilor de credite, atribuţiile prevăzute de lege;
e) răspunde de utilizarea creditelor bugetare şi de realizarea veniturilor, de folosirea cu eficienţă a sumelor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, de integritatea bunurilor încredinţate instanţei, de organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra stării patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare;
f) coordonează activitatea de administrare a sediilor instanţelor şi ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii acestora;
g) elaborează programul pentru activitatea economică şi administrativă a instanţelor în vederea realizării sarcinilor curente şi de perspectivă;
h) ia măsuri pentru elaborarea şi fundamentarea temelor de proiectare pentru lucrările de reparaţii curente şi capitale ale sediilor şi obiectivelor de investiţii;
i) urmăreşte şi răspunde de realizarea lucrărilor de reparaţii şi a obiectivelor de investiţii;
j) organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea şi administrarea instanţelor, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acestora;
k) răspunde de organizarea controlului financiar preventiv şi a controlului intern;
I) informează Direcţia economică din cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la deficienţele constatate de organele de control ale statului, prin transmiterea unei copii de pe procesele-verbale întocmite, în vederea luării măsurilor ce se impun, potrivit legii;
m) consultă instanţele din circumscripţie în legătură cu elaborarea şi fundamentarea bugetului anual de venituri şi cheltuieli. „
Totodată, potrivit art. 170 din acelaşi act normativ „(1) La fiecare curte de apel funcţionează, sub coordonarea preşedintelui, un consilier juridic. Consilierul juridic poate funcţiona şi la tribunale.
(2) Consilierul juridic sprijină preşedintele curţii de apel prin exercitarea următoarelor atribuţii:
a) reprezintă instanţa şi apără drepturile şi interesele acesteia în faţa autorităţilor publice, instituţiilor de orice natură, precum şi în faţa oricărei persoane juridice sau fizice, formulând, în acest sens, acţiuni, cereri, întâmpinări şi alte lucrări;
b) verifică legalitatea actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare;
c) avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic;
d) asigură redactarea proiectelor de contracte şi negocierea clauzelor legale contractuale;
e) asigură redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate care privesc instanţa în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia;
f) semnează la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, documentele cu caracter juridic emanate de instituţia reprezentată;
g) asigură asistenţă instanţei în favoarea căreia îşi exercită profesia;
h) întocmeşte puncte de vedere cu privire la orice problemă solicitată de către conducerea instanţei;
i) îndeplineşte orice atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de preşedintele instanţei, în sfera sa de competenţă.
(3) Consilierul juridic sprijină activitatea specifică a instanţelor din circumscripţia curţii de apel.
Astfel, corespondenta adresată Tribunalului Bucureşti în dosarele având calitatea de parte trebuie adresată si semnată de consilierul juridic al instanţei sau înlocuitorul acestuia sau de persoana însărcinată cu primirea corespondentei din cadrul Cabinetului Preşedintelui Tribunalului Bucureşti si nu de către managerul economic sau un înlocuitor al acestuia, acesta neavând calitatea de a primi si a semna astfel de acte procedurale.
Mai mult, Tribunalul Bucureşti a fost privat de dreptul de a formula apărări şi a invoca excepţii, ############## Juridic neprimind actele de procedură emise în dosarul de faţă, fiind astfel în imposibilitatea de a apăra interesele Tribunalului Bucureşti, hotărârile fiind date cu încălcarea normelor procedurale privind legala citare a pârâtului, precum si respectarea dreptului la un proces echitabil în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, sentinţele recurate au fost date cu încălcarea dispoziţiilor procedurale referitoare la legala citare a părţilor în proces, motiv pentru care solicită casarea acestora şi modificarea sentinţelor recurate în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamant şi intervenientă în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti, ca fiind neîntemeiate.
Solicită astfel repunerea Tribunalului Bucureşti în termenul de recurs pentru motivele invocate, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept: art.488, art.498 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Apărările formulate în cauză:
Intimatul-reclamant și intimata-intervenienta accesorie au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât solicitând a fi respinsă cererea de repunere în termenul de recurs și respingerea cererii de recurs formulata de către Tribunalul , invocând excepţiile nulităţi cererii de repunere în termenul de recurs dar şl a recursului; netimbrarea recursului, lipsa de interes în formularea recursului, iar pe fond solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea acestor apărări au arătat că în cauză constată în mod clar că nepromovarea unui recurs în termenul legal atrage clar lipsa interesului în promovarea unei cereri re repunere în termenul de recurs dar şi a lipsei de interes pentru promovarea unei cereri de recurs, caz în care constată abuzul de drept faţă de art 12 NCPC, art 14-16 NCC, fiind îndeplinite condiţiile art 187 NCPC solicitând a fi amendat tribunalul pentru abuz de drept.
Astfel, faţă de pct. 1 (pagina 2 din întâmpinare) nu sunt îndeplinite condiţiile art. 186 NCPC, invocate de către pârâtul Tribunal prin reprezentant legal (care o fi el căci nu e menţionat în cererea de reptmere perol şi nici in cea de recurs ş[ tuci nu există vreun act adminsitrativ);
Motivul menţionat de către Tribunal că există un compartiment Juridic şi că acel consilier-juridic era plecat în „vacanţă”, concediu medical aproape doi ani, pe bani publici nu constituie un motiv de repunere în termenul de recurs, având în vedere că cererea esţe formulată de reprezentantul legal şrriu de consilier, acesta din urmă urmând a reprezenta instituţia în sala de judecată şi nicidecum de a face ce vrea de capul lui, şi chiar şi aşa preşedinta Tribunalului fiind şi judecător are tot dreptul (chiar dacă hu ar fi judecător) să reprezinte Tribunalul în faţa oricărei instanţe judecătoreşti.
Cum s-a făcut legala citare a Tribunalului,. cum a solicitat să fie introdus conducătorul autorităţii în cvauză şi cum judecătorul a respins cererea argumentat de faptul că nu se impune de vreme ce este instituit prin Lege că acesta poate fi sancţionat cu amenda judiciară prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu există nici un motiv de fapt sau de drept de a admite o asemenea cerere, drept pentru care solicită a fi respinsă ca inadmisibilă şi neîntemeiată.
De asemenea, motivul invocat de tribunal cum că înlocuitorul legal al consilierului juridic avea şi alte atribuţii nu poate constiui motiv de repunere în termenul de recurs.
Preşedinta tribunalului şi-a uitat atribuţiile funcţionale, printre acestea fiind şi acelea că aceasta reprezintă tribunalul în „faţa oricărei autorităţi publice şi în faţa isntanţelior judecătoreşti.
În plus a avut la dispoziţie suficient timp de a executa hotărârea judecătorească definitivă dar nu a făcut-o şi îi reamintim că nimeni nu este mai presus de lege.
În dosarul nr. #####/3/2020, Secţia a II-a CAFa Tribunalului Bucureşti reţinea că un asistent – magistrat de la ICCJ poate reprezenta în faţa isntanţei judecătoreşti aşa cum orice Judecător de tribunal poate reprezenta autoritatea în faţa is’ntanţelorjudecătoreşti.
Invocă disp. art. 3 din Regulamentul de ordine . interioară al instanţelorjudecătoreşti adoptat prin HCSM nr. ######### # Mijloacele materiale şi financiare necesare funcţionării instanţelor sunt asigurate de la bugetul de stat, din, amenzi judiciare, cheltuieli judiciare şi alte surse extrabugetare, în condiţiile iegii, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii. Administrarea mijloacelor materiale şi financiare se realizează prin-curţile de apel şi tribunale, preşedinţii acestor instanţe fiind ordonatori secundari de credite, respectiv ordonatori tertiari de credite
Cum concediile medicale sunt avizate de conducătorul instituţiei nu poate fi reţinut ca argument faptul că acel consilier juridic nu a putut să-şi exercite atribuţiile, responsabil fiind preşedintele de tribunal, vinovat, aşa cum, a arătat.
Conform art. 4 alin: (2) din Regulament – Conducerea instanţelor este asigurată de preşedinte şi, în funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, de unul său mai mulţi vicepreşedinţi. De asemenea, la fiecare Instanţă funcţionează colegiul de conducere şi adunarea generală a judecătorilor.
De asemenea, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de tribunal este inadmisibila având în vedere că citarea a fost legal îndeplinita, fiind procedura de citare la fiecare termen în parte (art. 153 alin. (1) NCPC fiind îndeplinita – instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel)..
De asemenea solicită a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 154 NCPC – Organe competente şi modalităţi de comunicare (1) Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt, salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. (2) Comunicarea se face în plic închis, la care se alătură dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163. Plicul va purta menţiunea „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATEl\ (3) Instanţa solicitată, când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă, este obligată să ia de îndată măsurile necesare, potrivit legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii. (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada, de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art 163. (5) La cererea părţii interesate şi pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de procedură se va putea face în mod nemijlocit prin executori judecătoreşti, care vor fi ţinuţi să îndeplinească formalităţile procedurale prevăzute în prezentul capitol, sau prin servicii de curierat rapid, în acest din urmă caz dispoziţiile alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzător. (6) Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a instanţei care va înlocui ştampila instanţei şi semnătura grefierului de şedinţă din menţiunile obligatorii ale citaţiei. Fiecare instanţă va, avea. o singura -semnătură electronica extinsă pentru citaţii şi acte de procedură. (6A1) Citaţiile şi celelalte acte de procedură menţionate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au,, ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. (7) Instanţa va verifica efectuarea procedurilor de citare: şi comunicare dispuse pentruJiecare termen şi, când. este cazul, va lua măsuri de refacere a acestor proceduri, precum, şi, pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura înştiinţarea părţilor pentru înfăţişarea la termen. (8) în scopul
obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a altor acte de procedură, precum şi îndeplinirii oricărei atribuţii proprii activităţii de judecată; instanţele au drept de acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice. Acestea au obligaţia de a lua măsurile necesare în vederea asigurării accesului direct al instanţelor la bazele de date electronice şi sisteme de informare deţinute.
Dar şi dispoziţiile art. 4 din Legea nr. ######## #, Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanţa şi reprezentarea autorităţii sau institutiei, publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apara drepturile şi interesele legitime ale acestora„ în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natura,, precum şi cu orice, persoană Juridica sau fizica, .română sau străină; în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizeaza şi contrasemnează actele cu caracter juridic.
Deci consilierul juridic nu.poate reprezenta decât, autoritatea şi nu conducătorul acesteia, iar în cazul de faţă observăm că cererea.de repunere în termen a recursului şi cea de recurs este formulată de Tribunal şi nu de preşedinta tribunalului în numele său. în calitate de conducător al acestei instanţe; în atare situaţie alegaţiile din pagina 4 nu pot fi primite, mai ales- că şi Curtea de Apel Bucureşti când a pronunţat hotărârea definitivă de respingere a recursurilor în dosarul nr. #####/3/2019 constata că link-ul este nefuncţional, deci informaţiile de interes public solicitate nu au fost postate pe site.
Nu pot fi primite nici justificările puerile din pagina 4 cum că acest compartiment Fantoma gestionează 662 de dosare, numărul fiind mic comparativ cu alte autorităţi publice, cabinete de avocatură etc. (un cabinet de avocatură gestioneaă anual în medie peste 500 de dosare, cunosc cabinete ce gestionează şi peste 1000 de dosare anual).
Astfel susţinerile tribunalului arată dezastrul proastei organizări, ineficienţa totală a acestor funcţionari pe bani publici: Odată ce avem procedură cu tribunalul nu poate fi reţinui ca moţii/ de repunere în termenul de recurs, mai ales că preşedinta tribunalului putea să reprezinte autoritate şi era la 2 .minute de sala de judecată, personal putea face acest lucru prin textele legale invocate.
Apărările din paginile 4-7 sunt neargumentate logico -juridic drept pentru care solicităm respingerea, aşa cum solicită şi respingerea apărărilor că acest pseudo – consilier juridic trebuie să avizeze toate actele instanţei. Conducătorul autorităţii este obligat să avizeze toate actele instituţiei (mai ales că este şi judecător) şi restul este bucătărie proprie, neinteresant şi inadmisibil ca argumentaţie.
Hotărârile pronunţate de către Secţia a II – a ### a Tribunalului au fost pronunţate legal şi temeinic, nemulţumirile celui care a formulat cererea de repunere în termenul de recurs fiind inadmisibile şi în afara NCPC, argumentaţiile logico – juridice lipsind cu desăvârşire.
Faptul că acest compartiment juridic nu a intrat în posesia documentelor nu are nicio relevanţă juridică având în vedere că ajjntrat în Tribunal, a fost judecat de Tribunal, susţinerile tribunalului nu pun în evidenţă decât o proastă organizare a tribunalului, un tribunal ce funcţionează neconstituţional, o proastă administrare din partea conducerii tribunalului, ineficienţă, încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi a altor texte constituţionale şi legale, iar în pagina 2 a cererilor se recunoaşte clar, cu subiect şi predicat acest lucru. Deci încă odatâ cererile sunt inadmisibile şi urmează a fi respinse ca atare.
Este legală citare, atunci sunt îndeplinite toate condjţiile legale şi cererea tribunalului este inadmisibilă (cum rezultă şi din încheierea din data de 22.06.2021 procedura de citare este legal îndeplinita).
Şi la termenul din 27.09.2021 este procedura de citare legal îndeplinită.
Nici măcar nu mai contează dacă a existat sau nu un consilier juridic având în vedere că preşedintele tribunalului stă în judecată pentru autoritate raportat la art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, nici măcar nu mai contează faptul că tribunalul a fost citat prin reprezentant legal preşedinte, citarea fiind legal îndeplinită faţă de art. 153 şi urm. NCPC, nici nu mai contează că preşedintele tribunalului putea delega pe oricare din preşedinţii de secţii sau pe oricare judecător preşedinte de complet de la 1 la 45 să reprezinte tribunalul în fata tribunalului, nici măcar nu mai contează faptul că totuşi acţiunea de punere în executare silită era judecată de un judecător al Tribunalului Bucureşti, deci Tribunalul nu poate invoca nici că nu avea cunoştinţă şi nici că avea un consilier bolnav pe care îl plăteşte să stea în concediu medical.
De altfel observă că Tribunalul prin cererea de repunere în termenul de recurs formulează o cerere în numele preşedintei tribunalului şi nu în nume propriu
(procedura de citare fiind îndeplinită) tribunalul stă în judecată prin preşedinte şi
nu preşedintele prin tribunal, şi deci şi sub acest aspect cererea formulată este inadmisibilă invocând dispoziţiile art. 486 NCPC.
Atât timp cât exista procedură legală îndeplinită cu Tribunalul nici nu mai contează argumentele puerile ale presupusei Preşedinte a Tribunalului căci nu rezultă cine a semnat cum nu rezultă nici cine conduce acest Tribunal Bucureşti, ciun că nu avea consilier juridic etc.
În mod clar Tribunalul nu a executat hotărârea judecătorească definitivă şi observam că prin argumentaţiile expuse încearcă să provoace o nouă dezbatere a fondului, ## ## ##### ########## #### #########, prejuidiciul, discriminarea şi legătura de cauzalitate şi atât Tribunalul trebuie să plătească penalităţile dispuse dar şi preşedinta tribunalului trebuie să plătească amenda în cuantumul stabilit de art. 24 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă îşi dă demisia tot trebuie să plătească această amendă judiciară.
Chiar dacă a solicitat introducerea în termen în cauză şi a conducătorului autorităţiif cazul de faţă preşedinta tribunalului, cum rezultă din încheierea respectivă, nu era necesară-introducerea acesteia atât timp cât tribunalul a fost citat prin reprezentant legal, preşedinte, atât timp cât în Legea este prevăzut că, conducătorul autorităţii poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, deci rezultă o obligaţie de sancţionare a conducătorului autorităţii pentru neexecutarea unei hotărâri definitive şi deci orice alte apărări sunt puerile şi nesusţinute logico – juridic.
Din pagina 1 a cererii de punere în executare, dosar nr. #####/3/2021 rezultă în mod cert că: Tribunalul Bucureşti, cu sediul în Bd. Unirii nr. 37, Sector 3, Bucureşti, CP 030823, tel.: ########## int. 192, fax: ##########, email: trb~############, prin reprezentant lesal Preşedinte judecător ##### #### (nu cunosc alte date despre TMB), în calitate de pârât,”
Cum rezultă chiar din pagina 1 a încheierii din data de 22.06.2021 că s-a supus contradictorialităţii nefiind motive de nulitate sub nicio forma, solicită instanţei să respingă toate aceste excepţii invocate de tribunal şi apărările pe fondul cauzeica neîntemeiate şi lipsite , de esenţă juridică.
Preşedintele tribunalului inventează reguli proprii adăugând la lege, restul apărărilor din paginile 3-8 sunt neargumentate logico -juridic lipsind şi probatoriul, şi având în vedere şi solicitarea de judecare în lipsă(constată lipsa totală de interes în promovarea unei astfel de cereri) solicită să fie respinse cererile ca neîntemeiate, inadmisible în care se va trece peste celelalte excepţii, nulităţi invocate de subsemnaţii recurenţi – reclamanţi -intervenient.
Totodată sunt de menţionat şi dispoziţiile art; 148 alin. (1) NCPC – Condiţiile generale (1) Orice cerere adresata instanţelor judecătoreşti trebuie sa fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, daca este cazul, şi adresa electronica sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi precum.numărul de ţelefon, numărul de fax ori altele asemenea.
Cele ale art. 151 alini (2)-(3) NCPC – (2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale, deşi cererile de repunere în termen a recursului şi recursului sunt formulate cu încălcarea NCPC, drept pentru care solicită a fi respinse ca neîntemeiate şi sub acest aspect.
Pe fond solicită a fi respinse atât cererea de repunere în termenul de recurs si a cererii de recurs ca inadmisibile, mai ales că nu se poate putea trece peste excepţiile deja invocate, deoarece instanţa ar încălca art. 1 alin. (3)-(5), art. 16, art. 21, art. 124, art. 126 din .Constituţie, art. 6 pet. 1 din Convenţia EDO şi NCPC.
Referitor la cererea de recurs, nu sunt îndeplinite condiţiile legale de promovare nefiind identificate nici motive şi nici texte legale, nu se arată care sunt motivele de nelegalitate şi nici încadrarea lor în textul art. 488 NCPC.
A se avea în vedere şi dispoziţiile art. 489 NCPC – Sancţiunea nemotivârii recursului (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legai cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute ia art. 488. (3) Daca legea nu dispune altfelmotivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursuluifieîn procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.
Cu prioritate solicită a se constata nulitatea cererii de repunere în termenul de recurs şi a cererii de recurs având în vedere următoarele considerente:
1. Lipsa actului administrativ ce face dovada calităţii de reprezentant, având în vedere că nu se identifică cu exactitate cine a promovat aceste cererii duc la îndeplinirea condiţiilor art. 174 alin. (1), corelat cu art. 271 NCPC.
2. Nefiind îndeplinite condiţiile legale, cum anterior a arătat cererea de repunere în termenul de recurs este inadmisibilă.
3. nulitatea cererii de recurs pentru lipsa timbrajului faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (3), corelat cu art. 486 alin. (2) NCPC, căci doar reclamantul şi intervenienta sunt scutiţi de taxa de timbru faţă de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 dar şi prin raportare la Decizia ICO (DCD) nr. 55/2017.
Solicită a fi sancţionat şi abuzul de drept, căci intimatul – pârât – recurent îşi exercită în mod abuziv drepturile procesuale raportat la^art. 12, corelat cu art. 10 NCPC, cu observarea art. 15 NCC şi aplciarea art. 187 NCPC (a amenzii judiciare).
Totodată de Ia recurs lipseşte actul administrativ de reprezentare al Tribunalului şi al reprezentantului convenţional, pseudo – consilierul juridic, exigenţe ale art. 486, lit. a), c)-e) NCPC,recursul promovat fiind nul de drept astfel cum rezultă din art. 486 alin. (3) NCPC.
6. Recursul promovat de Tribunal este inadmisibil dar şi nul de drept pentru ca a fost formulat de o persoana necompetentă cu depăşirea atribuţiilor nerezultând de nicăieri actul administrativ ce îi dă acest drept, drept pentru care invocam în acest sens pe de o parte lipsa dovezii de reprezentant (incidente fiind şi art. 271 NCPC).
De asemenea nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 150+151 NCPC, nu exista împuternicirea reprezentantului legal;conform art. 486 alin. (î) lit. e) ncpc: semnătura părţii sau, după caz a mandatarului pârţii, a reprezentantului legal. al pârţii sau a consilierului juridic.
În preambulul cererilor de recurs constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de formă impuse de art. 486 lit. d)-e) NCPC, deci nu avem nici dezvoltarea motivelor, alegaţiile neputând fi asemuite unor dezvoltari logico – juridice ale motivelor de casare raportat la art. 488 NCPC.
Tribunalul nu a înţeles nici sâ execute hotărârea definitivă şi nici dispoziţiile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel potrivit ari. 174 C. pr. civ. (l)Nuiitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedura efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absoluta atunci când cerinţa nerespectata este instituită pr intr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.
Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedura care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale. Dispoziţiile art. 174 alin. 1 C. pr. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteza de hulitate: încălcarea formelor proceduralei Nulitatea prevăzută în art. 174 alin. 1 C. pr. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.
Datorită faptului că în sistemul nostru procesual civil nu există nulităţi de drept} înseamnă că nulitatea trebuie invocată şi ulterior constatată, respectiv declarată de către Instanţă.
Nulitatea ca sancţiune procedurală ~ urmează să fie analizată în strânsă corelaţie cu diferitele acte de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare.
Astfel incidente sunt şi dispoziţiile art. 271. NCPC în susţinerea menţiunilor, argumentaţiilor anterioare ale intimaţilor.
Motivele invocate ca apărări în calea de atac de către tribunal reprezintă simple idei şi nicidecum nu arată în concret motivele raportate: la art. 488 NCPC, tribunalul cu funcţionarii săi, chiar cu presupusul reprezentant legal au probleme mari de interpretare şi aplicare a legii, carenţe ce nu pot fi acoperite de simple cuvinte aşternute pe o hârtie ce consideră această autoritate că reprezintă cereri de recurs.
Nulitatea ca sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, ## ######## ## ######## ## ###### ######## ## ##### ##### ####### ## ########### ## ##### ## ## ########## ###### ## ###### ########## ### #### ## #### ########### ###. 488 NCPC privind nulitatea recursului
Observă că tribunalul a formulat nişte cereri, dar preşedinta tribunahdui nu a formulat aceste cereri, ## ########## ### ######### ########## ###### ######## ###### ### ########## # ###### ## ###### ############, chiar dacă citarea a fost legal îndeplinită, ceea ce este inadmisibil
In pagina 4 a cererii de recurs tribunalul susţine că trebuia citat conducătorul autorităţii fară a fi capabil să invoce vreun temei de drept şi fară a ţine cont de faptul că tribunalul a fost chemat în judecată prin reprezentant legal preşedinte, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală şi temeinică sub acest aspect.
Invocă excepţia lipsei de interes a tribunalului în a promova cererea de recurs nefiind îndeplinite condiţiile legale de exercitare în condiţiile înc are hotărârile pronunţate în condiţiile art. 24 alin. (3).si (4) sunt supuse, numai recursuluiîn termen de 5 zile de la comunicare.
Cum tribunalul nu a uzitat de calea legală de atac, în termenul legal atunci este decăzut din dreptul de a mai formula cererea de recurs, Legea neinstituind nicio altă cale, orice alegaţie sau susţinere a tribunalului fiind contrară Legii. Nu paote veni tribunalul să reinyenteze NCPC. Este inadmisibil, neavând relevanţă Decizia nr. ##/19.03.2021, fară număr de intrare la registratura tribunalului cu cauza dedusă, judecăţii.
Referatul grefierei ##### ##### — ######## ce este fară număr de înregistrare nu are nicio legătură cu cauza dedusă judecăţii, nu arată decât proasta organizare mai ales că nu intereseazăbucătăria internă, şi mai ales că această cauză, a fost înregistrată şi judecată de Tribunalul Bucureşti şi nu de altă instanţă.
Citarea a fost legal îndeplinită, nici până la acest termen tribunalul nu a pus în executare hotărârea judecătorească definitivă.
Instanţa de fond în mod legal şi temeinic a stabilit că Tribunalul nu şi-a executat obligaţia de a pune în executare o hotărâre definitivă, fiind sancţionată în consecinţă, alături de conducătorul autorităţii conform art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
In drept, pe lângă textele deja invocate îşi întemeiază întâmpinarea pe textele indicate în conţinutul acestora, corelat cu Legea nr. 554/2004, Legea nr: 544/2001; O.G. nr. 137/2000, republicată, NCC, NCPC, OUG nr. 80/2013, Constituţia României şi Convenţia EDO, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la New York de la 1948.
TRIBUNALUL BUCUREŞTI, în calitate de recurent – pârât, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a formulat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) – (5) din Legea nr. 554/2004 în măsura în care permit aplicarea unei amenzi pe zi de întârziere, datorată statului, în sarcina conducătorului autorităţii publice sau persoanei obligate, fără ca acestea să fie citate în nume personal, deşi răspund personal, raportat la principiul constituţional al respectării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) teza I din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate.
Astfel, excepţia este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, într-un litigiu pendinte, şi are ca obiect controlul de constituţionalitate al unei norme legale relevantă pentru soluţionarea litigiului, ce nu a fost declarată, până în prezent, neconstituţională.
Prin cererea de recurs a fost invocată neregularitatea îndeplinirii procedurii de citare ca motiv ce atrage casarea sentinţei potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 Cpc.
Deşi prin sentinţa recurată s-a aplicat conducătorului autorităţii publice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere în executarea obligaţiei, până la executarea efectivă a acesteia, acesta nu a fost citat în nume personal.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
(5) In lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.
În prezenta cauză, dar şi în multe alte ocazii, instanţele judecătoreşti aplică mecanic normele prevăzute de art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, se aplică amendă pe zi de întârziere conducătorului autorităţii publice fără alte elemente de identificare, precum numele şi prenumele acestei persoane şi, foarte important, iară ca această persoană să fíe citată în nume personal, deşi răspunde personal cu propriul patrimoniu.
In acest fel, practica judecătorească, pe fondul unor norme poate neclare ori incomplete, a căpătat valenţe neconstituţionale în sensul jurisprudenţei CCR adoptată, printre altele, prin Decizia nr. ##/14.01.2020 (par. 45), întrucât aplică sancţiunea amenzii într-un cuantum foarte ridicat unor persoane ce nu au fost citate personal şi nu au avut posibilitatea sa propună apărări. Răspunderea specifică art. 24 – 25 din Legea contenciosului administrativ se angajează prin raportare la culpa persoanei conducătorului, nefiind o răspundere obiectivă. în acest context este firesc şi obligatoriu ca persoana conducătorului să fie citată personal, în acord cu toate rigorile formale impuse de art. 153 şi urm. din Codul de procedură civilă şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aduce la cunoştinţa instanţei constituţionale că, o parte a practicii consideră că stabilirea elementelor de identificare ale conducătorului autorităţi publice (precum numele şi prenumele), ţin de punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat amenda pe zi de întârziere, de regulă într-un cuantum foarte ridicat, şi nu de „fondul” aplicării art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004.
Or, consideră că, fiind o răspundere bazată pe culpă, garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil, pornind cu citarea corespunzătoare a debitorului, se activează începând cu debutul aplicării art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004.
In practică se pune şi problema ivită în situaţia în care, în perioada de referinţă în care se acumulează penalităţile pe zi de întârziere, persoana conducătorului autorităţii publice se schimbă. Crede şi pentru acest simplu motiv că stabilirea persoanei culpabile nu ţine de executare, ci de fondul aplicării art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004.
In acest sens este şi jurisprudenţa Curţii EDO care a statuat în Hotărârea ## ##### M. ######## SRL c. României că „instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita părţile şi să se asigure că acestea din urmă sunt la curent cu procedurile din care fac parte”.
Prin jurisprudenţa sa vie, Curtea Constituţională a României a reţinut că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale trebuie să fie în acord cu litera şi spiritul Constituţiei, controlul de constituţionalitate nefiind o operaţiune pur abstractă ori formală. Or, interpretarea şi aplicarea art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004, în cazul de faţă dar şi în alte ocazii, s-a îndepărtat prea mult de la exigenţele constituţionale ale procesului echitabil, permiţând aplicarea unor amenzi deosebit de mari fară a se respecta toate garanţiile procedurale.
In temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 Cpc, solicită a fi suspendată cauza până la pronunţarea instanţei constituţionale.
Apreciază măsura suspendării oportună, întrucât în discuţie este un control autentic de constituţionalitate a modului de interpretare şi aplicare a art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la 21 alin. (3) teza I din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor în calitate de recurent – intervenient, şi ####### ###, în calitate de creditor recurent – reclamant conform dispoziţiilor art. 201 alin. (2) NCPC, au formulat răspuns la întâmpinare şi note de şedinţă, solicitând respingerea apărărilor Tribunalului Bucureşti formulate prin întâmpinare ca fiind neîntemeiate şi formulate cu rea-credinţă.
Tribunalul îşi construieşte apărarea în contradictoriu doar cu recurenta – intervenientă Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor menţionând că nu a fost parte în dosarul nr. #####/3/2019 cu desconsiderarea dispoziţiile art. 61, corelat cu art. 63 şi art. 65 NCPC, devenind astfel parte In dosarul de fond nr. #####/3/2021, şi orice critică în acest sens este inadmisibilă.
Desigur Tribunalul uită de asemenea că a fost parte în acel dosar şi că nu mai poate face nimic pentru a schimba situaţia, drept pentru care neidentificând critici şi apărări referitoare la dosarul nr. #####/3/2021 solicitând a fi respinse ca neîntemeiate.
Instanţa de recurs din acel dosar a constatat că nu se regăsesc acele informaţii, nici până la această dată nu au fost comunicate, iar în dosarul nr. ###########l/al, unde a formulat cerere de repunere în termenul de recurs şi cerere de recurs susţine că de fapt i-ar fi comunicat acele informaţii la data de 15.11.2021, adică la mai bine de un an de la rămânerea definitivă, ## #### ## ### ##### ##. 554/2004 instituie că au termen doar 30 de zile de a executa hotârârea definitivă, astfel fiind în culpă, cum a şi dovedit şi fiind obligaţi la plata de penalităţi conform art. 906 NCPC (cum au şi fost obligaţi) şi la amenda judiciară aplicată conducătorului autorităţii (în cazul de faţă preşedintelui TMB) de 20 % / zi / întârziere până la executarea obligaţiei din titlul executoriu.
Astfel identifică încă odată vinovăţia Tribunalului, prejudiciul acestora, discriminarea şi legătura de cauzalitate, deci o veritabilă faptă ilicită şi încălcarea securităţii juridice având în vedere refuzul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive (art. 6 pct. 1 din Convenţia EDO).
Pentru toate aceste considerente solicită a fi resipnse apărările tribunalului, admiterea propriului recurs aşa cum au solicitat în sensul obligării pârâtului tribunal şi conducătorului şi la celelalte capete de cerere şi respingerea recursului formulat de către Tribunal ca fiind în afara termenului legi, deci tardiv, conform prevederilor art. 457 alin. (i) NCPC – Legalitatea caii de atac (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai cailor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei şi art. 458 NCPC – Subiectele căilor de atac Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afara de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, respectiv art.. 25 alin. (3) din Legea nr. ######## # Hotărârile pronunţate în condiţiile art 24 alin. (3) şi (4) sunt supuse numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pe fond arată că nu are relevanţă înscrisul comunicat întrucât nu reprezintă nicidecum o listă în sensul art 5 din Legea nr. 544/2001, fără număr de înregistrare (fiind încălcat şi art 7 din Legea arhivelor naţionale. în sensul că orice document ce emană de la o autoritate poartă număr de înregistrare), nu are semnătură, deci nu este autentică şi deci nu poate fi considerată un act în îndeplinirea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Totodată studiind documentele din dosar a constatat în dosarul electronic că Tribunalul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de necontituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3)-(5) din Legea nr. 554/2004 faţă de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia CEDO.
O astfel de cerere este lipsită de interes aşa cum a fost formulată faţă de art. 32-33 NCPC nefiind îndeplinite nici condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel art. 24 alin. (3) – (5) instituie că:(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre data cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut Io olin. (4), compartimentul executori civile ol instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executata, instanţa de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului prin hotărâre data cu citarea pârtilor.
Astfel cererea fiind formulată de Tribunal constată pe de o parte că este formulată de o persoană fără competentă cu depăşirea atribuţiilor căci nu poate formula pentru conducător o astfel de cerere.
Pe de altă parte Tribunalul nu are interes propriu, legitim, născut, actual şi determinat, având în vedere că nu a promovat calea recursului în termenul legal de 5 zile de la comunicare, şi deci nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel nu are interes determinat, căci nu este concret, de vreme ce nu s-a promovat recursul în termenul legal de 5 zile, este formulat de o persoană necompetentă, şi deci fiind în afara termenului nu poate formula o cerere de sesizare a CCR.
Astfel constată că interesul nu este nici legitim fiind în afara ordinii de drept. Nu este născut şi nici actual deoarece nu presupune încălcarea unui drept subiectiv (art. 1A1 din Legea nr. ######## # Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.)
Desigur constatând că interesul trebuie să fie personal, şi având în vedere că nu s-a promovat calea de atac în termenul legal, observând că raportarea este nu tocmai legală la art 6 din Convenţia EDO, căci excepţia de neconstituţionalitate nu vizează decât textele ce nu sunt conforme cu COnstituţia României şi nu cu alte texte legale (a se vedea art 146 lit d) din Constituţie,
Faţă de art. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată – (1) Curtea Constituţionala este garantul supremaţiei Constituţiei.(2) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţionala în România.(3) Curtea Constituţionala este independentă faţă de orice altă autoritate publica şi se supune numai Constituţiei şi prezentei legi.
Corelat cu art. 2 din Legea nr. ####### # (1) Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului. (2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. (3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Putând constata că Tribunalul nu a motivat cererea de sesizare a CCR, astfel fiind încălcate şi dispoziţiile art 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum a fost formulată cererea Tribunalul solicită de fapt modificarea art. 24 alin. (3)-(5) din Legea nr. 554/2004 şi nicidecum nu dovedeşte că ar fi o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. Mai mult decât atât formularea unei astfel de cereri reprezintă tergiversarea judecării cauzei faţă de art. 522 NCPC, sif ţă de art. 15 NCC, Abuzul de drept, corelat cu an. 187 NCPC, solicită a se reţine încălcarea drepturilor procesuale ale recurenţilor -reclamanţi şi securitatea juridică şi aplicarea în consecinţă a unei amenzi judiciare în acest caz tribunalului
Astfel cum a fost formulată cererea de sesizare a CCR constată că TRIBUNALUL nu a dovedit interesul personal, căci de fapt formulează cererea pentru preşedintele tribunalului, ## ###### ## ######### ## ### ######## ####### ## ######## ##### #### ########## #######, adică tribunalului.
Astfel nu este dovedită existenţa interesului personal al tribunalului de a promova o astfel de cerere, drept pentru care solicităm respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a CCR cu excepţiile invocate.
Constată că Tribunalul prin prezenta cerere de sesizare a CCR a încălcat şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. ######## # Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte. Fiind încălcate dispoziţiile art. 32-33 NCPC, Tribunalul nu poate promova o cerere de sesizare a CCR cu aceste excepţii de neconstituţionalitate. Nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale art. 29 alin. (l)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cumulativ la cele deja invocate – (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, care are legătură CU
Soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicata la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecata ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Aşa cum a fost invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, urmând ca instanţa să o respingă ca inadmisibilă faţă de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei aşa cum a fost formulată căci nu are nicio treabă cu citarea părţilor, mai ales că citarea a fost legal îndeplinită.
Legiuitorul aşa a prevăzut, drept la apărare este respectat, dreptul la un proces echitabil este respectat, drept pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate.
Tribunalul vorbeşte de securitatea juridică în condiţiile în care a încălcat securitatea juridică prin refuzul de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Cu privire la cererea de suspendare solicită a fi respinsă ca neîntemeiată având în vedere că Legea nr. 47/1992, republicată nu mai prevede o astfel de instituţie, suspendarea fiind facultativă, ## ##### ## ###### ## ## ##### ### ## ###### ## ####### ######## ## ##################### ##### ## ## # ### ## ##### ######## ## ########## ##### ## #### ## ########## ########### ########## ### ############ ############ ######### ######.
Totodată arată că Tribunalul face incursiune în domeniul altor puteri, în speţă al legislativului (art. 61 alin. (1) din Constituţie), desconsiderând atât art. 1 alin. (5), art. 1 alin. (4), supremaţia echilibrului puterilor în stat: legislativă, executivă şi judecătorească cât şi art. 16, deopotrivă cu cele ale art. 124 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil într-o democraţie constituţională.
ART. 413 #### (1) pct. 1 NCPC instituie că: Suspendarea facultativa (l) Instanţa poate suspenda judecata:1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecaţi, drept pentru care se opune acestei suspendări din motivele argumentate logico – juridic.
In plus Tribunalul are la dispoziţie art. 509 alin. (1) pct. 11 NCPC – după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.
Drept pentru care solicită a fi respins ca inadmisibilă cererea de suspendare (fiind total neîntemeiată).
De asemenea observă că în preambulul cererii tribunalul invocă excepţia art. 24 alin. (30(5), iar în final art. 25 din Legea nr. 554/2004, ce din aceleaşi motive ale excepţiei invocate privind lipsa de interes şi cele invocate raportat la Legea nr. 554/2004 solicitând a fi respinse ca inadmisibile.
Având în vedere că Tribunalul nu a formulat recursul în termenul de 5 zile de la comunicare impus de art. 25 din Legea contenciosului administrativ constată că nu are nici un interes în a promova o astfel de cerere cu privire la art. 25, drept pentru care din considerentele deja invocate în conţinutul prezentelor note de şedinţă şi răspuns la întâmpinare a solicitat a fi respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR.
Din pagina 2 a notelor de şedinţă de la termenul din 22.06.2021 rezultă că: ” Pe de altă parte, având în vedere capătul 2 de cerere cu care a fost legal investită instanţa „2. Obligării conducătorului autorităţii publice, Preşedintelui Tribunalului Bucureşti judecător ##### #### la plata amenzii de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive, care se face venit la bugetul de stat conform art 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare (şi prin Legea nr. 212/2018) prin raportare la art. 24 alin. (3), coroborat cu art. 16 din Legea contenciosului administrativ se impune şi solicit instantei să dispună introducerea în cauză a Preşedintelui Tribunalului Bucureşti, doamna judecător ####### ##### ####, motivat şi de dispoziţiile art. 6, art. 9, art. 22 şi art. 78 NCPC (în completare faţă de art. 28 din Legea nr. 554/2004), iar din cererea de intervenţie accesorie: „în contradictoriu cu: – Tribunalul Bucureşti, cu sediul în Bd. Unirii nr. 37, Sector 3, Bucureşti, CP 030823, tei: ########## int. 192, fax: ##########, email: trb-############, prin reprezentant legal Preşedinte judecător ##### #### (nu cunosc alte date despre TMB), în calitate de pârât,”Din toate celelalte cereri adresate tribunalului de completare, lămurire şi îndreptare eroare dispozitiv, dar şi din cererea de recurs, cum rezultă chiar din pagina 1 a încheierii din data de 22.06.2021 că s-a supus contradictorialităţii nefiind motive de nulitate sub nicio formă, solicitând instanţei să respingă toate aceste excepţii invocate de tribunal şi apărările pe fondul cauzei ca neîntemeiate şi lipsite de esenţă juridică, „Constată că nu este necesară introducerea în cauză în calitate de pârât a preşedintelui Tribunalului Bucureşti, judecător ##### ####, având în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi pârâtul din titlul executoriu depus la dosar. Se va cita pârâtul TRIBUNALUL BUCUREŞTI cu exemplar cerere de intervenţie accesorie formulată de către Asociaţia Civică Stop Discriminării Cetăţenilor la acest termen de judecată.”
Cum s-a supus o astfel de cerere contradictorialităţii, măcar de dragul dreptului dacă nu pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale preşedinta tribunalului putea fi în sala de judecată pentru a~şi exprima apărările în regim de contradictorialitate,.
Or cetăţeanul nu este dispus să plătească funcţionari pentru a nu-şi exercita atribuţiile funcţionale. Se poate constata clar discriminarea şi lezarea demnităţii şi onoarei recurentului -reclamant, tribunalul dovedind desconsiderarea art. 1 alin. (5), art. 16 din Constituţie, încălcând art. 7 din DUDO, art. 14 din Convenţia EDO şi alte acte normative, putând constata fapta ilicită faţă de art. 1349, corelat cu art. 1357 şi art. 1382 NCC.
În drept, au fost invocate, pe lângă textele deja invocate prin răspunsul la întâmpinare pe textele indicate în conţinutul acestora, Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 137/2000, republicată, NCC, NCPC, OUG nr. 80/2013, Constituţia României şi Convenţia EDO, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la New York de la 1948.
Analiza Curţii asupra cauzei:
Deliberând cu prioritate asupra excepţiilor procesuale invocate în cauză, Curtea apreciază faţă de disp. art. 248 C.proc.civ. se impune stabilirea unei ordini de soluţionare a acestora, în funcţie de obiect şi scopul fiecăreia dintre aceste mijloace de apărare invocate de recurenţii din prezenta cauză.
Astfel, pe de o parte se reţine că excepţiile nulităţii şi a lipsei de interes invocate de recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă vizează în primul rând condiţiile de exercitare a cererii recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului.
Din această perspectivă, Curtea constată că se impune analiza cu prioritate a acestora în condiţiile în care în cauză urmează a fi soluţionată alături de cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului, şi excepţia tardivităţii aceleiaşi cereri de recurs invocată de recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă, astfel încât sub acest aspect se reţine că excepţiile nulităţii şi a lipsei de interes au fost invocate întrucât pe de o parte acestea vizează reprezentarea recurentului-pârât în formularea acestei cereri din perspectiva aplicării disp. art. 151, coroborate cu disp. art. 486 alin. 3 şi art. 82 alin. 1 C.proc.civ., respectiv că această cerere nu era scutită de obligaţia de plată a taxei de timbru, dar şi faptul că recurent este tribunalul pârât, respectiv faptul că această cerere de repunere pe rol nu este motivată.
Asupra acestor excepţii, Curtea constată că sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse având în vedere că, pe de o parte, cererea de repunere în termenul de formulare a recursului, cât şi cererea de recurs nu erau supuse obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru dat fiind obiectul cauzei, cererea fiind întemeiată pe aplicarea disp. art. 24 alin. 3 din Legea nr.554/2004, fiind incidente disp. art. 25 alin. 2 din acelaşi act normativ, coroborate cu disp. art. 29 alin. 1 lit. l) din OUG nr.80/2013, având în vedere şi considerentele reţinute prin Decizia nr.##/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept prin care s-a reţinut raportul dintre disp. art. 28 şi art. 29 alin. 1 din OUG nr.80/2013, scopul legiuitorului fiind ca inclusiv căile de atac exercitate de debitorul obligaţiei să fie scutite de obligaţia plăţii taxei de timbru în considerarea dispoziţiilor legale speciale din Legea nr.554/2004.
În acelaşi timp, referitor la calitatea de reprezentant legal al recurentului-pârât, Curtea reţine că cererea de repunere în termenul de formulare a recursului, ca de altfel şi cererea de formulare a recursului au fost formulate de vicepreşedintele recurentului-pârât conform relaţiilor comunicate instanţei de recurs şi ataşate la fila 30 a dosarului asociat, în condiţiile în care calitatea de reprezentant legal al recurentului-pârât a fost justificată prin prezentarea în extras a unui act administrativ, respectiv Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Bucureşti nr.18/20.07.2021 pri care vicepreşedintelui i-a fost delegată atribuţia preşedintelui recurentului-pârât pentru a semna cererile formulate în cauză.
Din această perspectivă, Curtea reţine că disp. art. 151 alin. 3 C.proc.civ. nu pot fi interpretate în sensul că pentru dovada calităţii de reprezentant legal al semnatarului cererii de recurs se poate realiza prin legalizarea actului doveditor al acestei calităţi în condiţiile în care a fost ataşată o copie certificată pentru conformitate cu originalul în extras a actului administrativ care atestă împuternicirea cu caracter general de semna în numele recurentului-pârât actele de procedură în care instanţa este pârâtă, aspect de altfel confirmat prin semnarea olografă a adresei de comunicare a tuturor acestor relaţii de preşedintele recurentului-pârât, fiind prin urmare confirmate atât cererea de repunere în termenul de formulare a recursului, cât şi cererea de recurs sub aspectul semnăturii şi a lipsei calităţii de reprezentant legal al semnatarului cererii.
Prin urmare vor fi respinse ca neîntemeiate excepţiile nulităţii şi a lipsei de interes invocate cu privire la cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului, ca neîntemeiate.
Referitor la excepţiile caracterului neavenit al recursului formulat de recurenta intervenientă accesorie şi a tardivităţii aceluiaşi recurs, Curtea constată că se impune de asemenea a fi respinse ca neîntemeiate.
Astfel, se reţine din analiza conţinutului cererilor de recurs înregistrate în dosarul nr. #####/3/2021, faptul acestea au fost formulate atât de recurentul-reclamant, cât şi de intervenienta accesorie ASOCIATIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂTENILOR, iar din această perspectivă rezultă că cererea de recurs înregistrată la instanţa de fond la data de 16.11.2021 a fost formulată atât de reclamant, cât şi de intervenienta accesorie-fila 2 dosar de recurs, aceasta vizând sentinţa civilă nr. ####/18.10.2021, iar cererea de recurs înregistrată în acelaşi dosar la instanţa de fond la data de 26.11.2021 vizând sentinţa civilă nr. ####/15.11.2021, fiind formulată atât de reclamant, cât şi de intervenienta accesorie de la fond (fila 27 dosar recurs).
Faţă de aceaste împrejurări, Curtea reţine că susţinerile recurentului-pârât cu privire la incidenţa disp. art. 67 alin. 4 C.proc.civ. sunt neîntemeiate având în vedere că inclusiv reclamantul, partea în favoarea căreia intervenienta a formulat la instanţa de fond cererea de intervenţie accesorie, a exercitat calea de atac a recursului, conform actelor dosarului, astfel încât va fi respinsă excepţia invocată de recurentul-pârât ca neîntemeiată.
Asupra excepţiei tardivităţii recursului formulat de recurenta-intervenientă (excepţia fiind invocată de recurentul-pârât prin cererea înregistrată la data de 14.04.2022 expediată prin email prin compartimentul Registratură), Curtea reţine că cererea de recurs înregistrată la data de 16.11.2021 formulată inclusiv de aceasta vizează sentinţa civilă nr. nr. 6067/18.10.2021, iar cererea de recurs înregistrată în acelaşi dosar la instanţa de fond la data de 26.11.2021 vizând sentinţa civilă nr. ####/15.11.2021, iar din această perspectivă, rezultă din actele dosarului de fond că sentinţa civilă nr. ####/18.10.2021 a fost comunicată recurentei-interveniente accesoriu la data de 08.11.2021-fila 82 dosar fond, iar sentinţa civilă nr. ####/15.11.2021 a fost comunicată recurentei-interveniente accesoriu la data de 24.11.2021-fila 46 dosar recurs (dovadă ataşată ca urmar a adresei emisă de Tribunalul Bucureşti la data de 16.12.2021-fila 42 dosar recurs ca urmă), astfel încât având în vedere că recursul exercitat împotriva sentinţei civile nr. ####/18.10.2021 a fost expediat prin poştă la data de 15.11.2021-fila 6 verso în dosarul de recurs nr.#####/3/2021, iar recursul exercitat împotriva sentinţei civile nr. ####/15.11.2021 a fost expediat prin poştă la data de 26.11.2021 (fila 26 din acelaşi dosar de recurs menţionat anterior), luând în considerare şi durata termenului de recurs prevăzut de disp. art. 25 alin. 3 din legea nr.554/2004, se reţine că acesta nu a fost depăşit, urmând a fi respinsă şi această excepţie invocată de recurentul-pârât ca neîntemeiată.
Deliberând asupra cererii de repunere în termenul de formulare a recursului întemeiată pe disp. art. 186 alin. 1 C.proc.civ. Curtea constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă având în vedere că împrejurările invocate de recurentul-pârât nu subsumează sintagmei prevăzută de lege „motive temeinic justificate” având în vedere că aspectele legate de modul de organizare şi funcţionare a compartimentelor interne din cadrul recurentului-pârât, prin urmare neavând relevanţă aspectele învederate vizând situaţia în care s-ar fi aflat consilierul juridic în perioada indicată sau necorelarea dintre compartimentele interne privind modul de transmitere a corespondenţei adresată recurentului-pârât, de altfel nici modul în care este organizată sub aspect funcţional structura recurentului-pârât, având în vedere că nu rezultă din înscrisurile ataşate în sprijinul acestor susţineri că într-adevăr întârzierea ar fi fost datorată unor motive temeinic justificate din perspectiva unor motive obiective.
Din această perspectivă, Curtea reţine că independent de modul în care personalul propriu a înţeles să aplice eventualele măsuri adoptate pentru stabilirea regulilor de preluare a acestei corespondenţe în perioada indicată, recurentul-pârât având obligaţia de a-şi asigura preluarea corespondenţei astfel încât aceasta să îi fie transmisă în termen util direct reprezentantului său legal, prin urmare neavând relevanţă natura atribuţiilor exercitate în concret de compartimentul căruia i-a fost transmisă corespondenţa privind prezenta cauză, inclusiv hotărârile supuse căii de atac a recursului, ipoteză în care împrejurările invocate nu pot fi încadrate în sintagma menţionată, urmând a fi respinsă această cerere ca neîntemeiată.
Asupra cererii formulată de recurentul-pârât având ca obiect repunerea în termenul de formulare a recursului, Curtea reţine pe de o parte faptul că aceasta, ca de altfel şi cererea de recurs, vizează atât sentinţa civilă nr. ####/18.10.2021(comunicată recurentului-pârât la data de 05.11.2021-fila 84 din dosarul de fond), cât şi sentinţa civilă nr. ####/15.11.2021 (comunicată recurentului-pârât la data de 23.11.2021-fila 43 din dosarul de recurs, dovada de comunicare fiind înaintată la dosarul de recurs prin adresa emisă de Tribunalul Bucureşti la data de 16.12.2021-fila 42 din acelaşi dosar de recurs), iar pe de altă parte, cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 09.12.2021-fila 3 din dosarul de recurs asociat, prin urmare luând în considerare acelaşi termen de recurs prevăzut în mod expres prin disp. art. 25 alin. 3 din Legea nr.554/2004, se reţine că la data înregistrării recursului formulat de recurentul-pârât expirase termenul imperativ prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac faţă de ambele sentinţe atacate, fiind incidente disp. art. 185 alin. 1 C.proc.civ.
În acelaşi timp, vor fi înlăturate susţinerile recurentului-pârât cu privire la modul în care a fost realizată procedura de comunicare a ambelor sentinţe recurate, în condiţiile în care astfel cum rezultă din cuprinsul dovezilor de comunicare a acestor hotărâri acestea au fost preluate sub semnătură, cu menţionarea elementelor de identificare ale funcţionarului din cadrul compartimentului respectiv, inclusiv prin indicarea funcţiei deţinute, respectiv aceea de „manager economic”, astfel încât sub acest aspect faptul că potrivit regulilor de funcţionare ale recurentului-pârât acest compartiment din cadrul pârâtului nu ar avea ca atribuiţii primirea acestui tip de corespondenţă adresată recurentului-pârât nu poate avea consecinţa obiectivă a reţinerii/existenţei unui alt moment de început al curgerii termenului imperativ de exercitare a recursului, ca de altfel nici împrejurarea că la momentul comunicării sentinţelor exista o altă persoană care asigura pe plan administrativ atribuţiile consilierului juridic sau situaţiile privind modul în care această din urmă persoană îşi exercita mai multe tipuri de atribuţii în aceeaşi perioadă de referinţă, luând în considerare inclusiv faptul că această corespondenţă a fost transmisă prin agentul procedural propriu, dar şi faptul că modul în care funcţionarii din cadrul recurentului-pârât îşi îndeplinesc atribuţiile în acord cu fişa postului şi cu regulamentele aplicabile în acest sens (inclusiv modul de implementare a propriilor proceduri administrative privind circuitul intern al corespondenţei) nu poate fi invocat în sensul nelegalei îndepliniri a procedurii de comunicare a sentinţelor recurate, sentinţele în cauză fiind transmise procedural la sediul recurentului-pârât, unuia dintre persoanele/funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei recurente-pârâte, fără a rezulta din înscrisurile probatorii ataşate în recurs că într-adevăr primirea actelor de procedură(precum dovada de comunicare a hotărârilor) putea fi atribuită în exclusivitate unuia dintre funcţionarii recurentului-pârât, în condiţiile în care tehnoredactarea actelor de procedură (cereri, întâmpinări etc) nu este echivalentă şi cu primirea citaţiilor şi a comunicărilor, ca de altfel nici atribuţiile de întocmire şi semnare a actelor de procedură(precum cereri de recurs, întâmpinări etc), activitatea de primire/transmitere a corespondenţei având una strict cu caracter administrativ, iar modul de transmitere a corespondenţei ulterior primirii acesteia de către funcţionarul din cadrul recurentului-pârât nu poate fi invocat în susţinerea nelegalei transmiteri a procedurii de comunicare, aspecte care, coroborate, determină admiterea excepţiei tardivităţii recursului formulat de recurentul-pârât şi respingerea acestuia ca tardiv formulat, împrejurare care împiedică analiza criticilor invocate pe fondul recursului în cauză.
În acelaşi timp, referitor la cererea recurentului-pârât de sesizare a Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. 3-5 din Legea nr.554/2004, Curtea constată că această sesizare are legătură cu aspectele invocate ca motive de recurs în susţinerea propriei căi de atac exercitată de recurentul-pârât, prin urmare vizând modul de interpretare a normelor de drept material care reglementează procedura de punere în executare a titlului executoriu pronunţat de instanţa de contencios administrativ, respectiv participarea procesuală obligatorie a conducătorului autorităţii publice obligată prin titlul executoriu, aspecte a căror analiză a fost împiedicată urmare a constatării tardivităţii formulării căii de atac prin care recurentul-pârât a invocat critici similare, ipoteză în care, faţă de disp. art. 29 alin. 1-3 din Legea nr.47/1992, cu modificările ulteriore, se reţine că această cerere de sesizare nu întruneşte toate elementele de admisibilitate, respectiv aceea de a avea legătură cu cauza în contextul menţionat, dată fiind tardivitatea formulării căii de atac şi neanalizarea fondului acestui recurs, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă această cerere de sesizare.
În egală măsură şi pentru aceleaşi considerente va fi respinsă şi cererea recurentului-pârât de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată.
Referitor la recursurile exercitate de recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă accesoriu, Curtea constată caracterul nefondat al acestora.
Astfel, prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. ####/18.10.2021, în esenţă, recurenţii au invocat ca motive de casare prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C.proc.civ., iar în dezvoltarea acestor motive de recurs au arătat pe de o parte faptul că în mod nelegal prima instanţă nu a motivat respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea penalităţilor pe zi de întârziere şi respectiv neacordarea daunelor solicitate prin cererea introductivă.
Referitor la acestei critici, Curtea constată că sentinţa recurată întruneşte cerinţele prevăzute de art. 425 alin. 1 lit. b) C.proc.civ. şi art. 6 din CEDO în condiţiile în care, raportat la modul de soluţionare a capătului de cerere privind stabilirea penalităţilor de întârziere în temeiul disp. art. 24 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr.554/2004, acordarea acestora este definită de situaţia de fapt rezultată din actele dosarului.
Astfel, în limitele recursurilor exercitate de recurenţi reclamant şi intervenienta accesoriu şi a disp. art. 502 C.proc.civ., Curtea reţine că elementele reţinute de prima instanţă raportat la cenzurarea cuantumului penalităţilor pe fiecare zi de întârziere corespund pe deplin intenţiei legiuitorului, având în vedere scopul stabilirii acestor penalităţi de întârziere în sarcina debitorului-pârât, luând în considerare şi situaţia faptică rezultată din actele dosarului, dar şi împrejurarea că din perspectiva criticilor de nelegalitate care pot fi invocate în cadrul motivelor de casare nu poate fi supus cenzurii instanţei de control cuantumul penalităţilor de întârziere, ci eventual modul de intepretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material, iar din această perspectivă, se reţine pe de o parte că sentinţa recurată cuprinde raţionamentul logico-juridic pe baza căruia au fost analizate susţinerile/probele esenţiale ale recurenţilor reclamant şi intervenientă accesoriu, iar pe de altă parte din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. nu rezultă o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente la acelaşi capăt de cerere, instanţa de contencios administrativ având competenţa legală de a stabili cota acestor penalităţi de întârziere prin aprecierea cumulativă a tuturor aspectelor de fapt rezultate din actele dosarului, urmând a fi respinse ca nefondate aceste critici.
Raportat la neacordarea daunelor solicitate prin cererea introductivă, Curtea constată, luând în considerare şi aspectele invocate din oficiu referitor la modul de aplicare a disp. art. 24 alin. 3 din Legea nr.554/2004 şi la obiectul cererii deduse judecăţii sub acest aspect, faptul că această procedură legaleă specială de executare în materia contenciosului administrativ nu prevede în cadrul fazei de aplicare a disp. art. 24 alin. 3 din Legea nr.554/2004 posibilitatea acordării alături de penalităţi în sarcina debitorului autoritate publică şi, respectiv aplicare amendă în sarcina conducătorului acesteia, inclusiv a despăgubirilor materiale/morale, în condiţiile în care doar în cadrul procedurii de definitivare a acestei proceduri de executare, reglementată de disp. art. 24 alin. 4 şi alin. 5 din Legea nr.554/2004, instanţa de executare va putea stabili, alături de cuantumul definitiv al amenzii şi al penalităţilor de întârziere stabilite anterior, inclusiv despăgubirile determinate de neexecutarea în natură a obligaţiei stabilită prin titlul executoriu în favoarea creditorului şi în sarcina debitorului autoritate publică.
Din această perspectivă, trimiterea realizată prin disp. art. 24 alin. 3 din Legea nr.554/2004 la condiţiile prevăzute de art. 906 C.proc.civ.(care prevăd inclusiv acordarea despăgubirilor pentru neexecutarea obligaţiei stabilită în sarcina debitorului) vizează procedura de stabilire a penalităţilor şi/sau a amenzii în prima fază şi respectiv a doua de executare în această materie, astfel încât acordarea eventualelor despăgubiri morale/materiale solicitate în cadrul primei faze de executare reglementată de disp. art. 24 alin. 3 din Legea nr.554/2004 nu poate fi analizată în acest context procedural, ci eventual în faza determinată de aplicarea disp. art. 24 alin. 4 din Legea nr.554/2004, prin aplicarea în mod corespunzător a disp. art. 906 şi art. 892 C.proc.civ, situaţie în care criticile invocate de recurenţii reclamant şi intervenienta accesoriu din perspectiva modului de soluţionare a acestui capăt de cerere prin raportare la ambele motive de casare sus-menţionate sunt nefondate şi înlăturate ca atare, iar în temeiul disp. art. 496 C.proc.civ. şi art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
Referitor la recursul exercitat de recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă accesoriu împotriva sentinţei civile nr. ####/15.11.2021, Curtea reţine că motivele de casare invocate, respectiv disp. art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C.proc.civ. privesc criticile determinate de neacordarea penalităţilor de întârziere şi în favoarea intervenientei în interesul reclamantului, respectiv greşita stabilire a datei de la care, prin sentinţa recurată, prima instanţă a stabilit că încep să curgă penalităţile de întârziere stabilite în sarcina debitorului pârât şi în favoarea recurentului-reclamant, în acelaşi timp fiind reluate criticile invocate prin recursul formulat împotriva primei sentinţe atacate referitoare la cenzurarea cuantumului penalităţilor stabilite pe fiecare zi de întârziere în sarcina debitorului pârât.
Din această perspectivă, Curtea reţine că prin sentinţa recurată în cel de-al doilea recurs exercitat în cauză prima instanţă a admis în parte cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. ####/18.10.2021, cerere formulată de recurenţi în privinţa petitului referitor la penalităţile de întârziere în sensul că admiterii în parte a solicitării privind datei de la care se calculează penalităţile de întârziere, respectiv data de 22.11.2021, prima instanţă reţinând că urmare a aplicării disp. art. 24 din legea nr.554/2004 şi calculării termenului legal de 30 zile în care pârâtului debitor îi revenea obligaţia de a se conforma titlului executoriu, în limita principiului disponibilităţii, a stabilit că data de referinţă în această privinţă este 22.11.2020 (aspect menţionat în considerentele sentinţei recurate), însă în dispozitivul acestei sentinţe a menţionat data de 22.11.2021, această ultimă menţiune a dispozitivului sentinţei recurate prin acest din urmă recurs fiind îndreptată prin încheierea de şedinţă pronunţată în Camera de consiliu din data de 16.12.2021 (ulterior formulării recursurilor din prezenta cauză) în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorilor materiale, cerere formulată de recurenţii reclamant şi intervenienta accesoriu, în sensul că această dată menţionată atât în cuprinsul minutei sentinţei recurate, cât şi în dispozitivul acesteia să fie în loc de 22.11.2021, aceea de 22.11.2020, raportat la raţionamentul logico-juridic expus tocmai prin sentinţa recurată, prin urmare cu respectarea principiului legalităţii executării silite în condiţiile în care prin titlul executoriu nu a fost stabilit un alt termen de punere în executare a obligaţiei stabilită în sarcina debitorului pârât, iar potrivit disp. art. 24 alin. 1 teza finală din Legea nr.554/2004 „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.”, prin urmare din această perspectivă prima instanţă a luat în considerare în mod legal data de 22.11.2020, iar nu o altă dată de referinţă pentru stabilirea penalităţilor de întârziere, criticile invocate din această perspectivă fiind nefondate, iar considerentele expuse în cuprinsul sentinţei recurate reflectă o analiză motivată a situaţiei de fapt şi a modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente cauzei.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la neacordarea penalităţilor de întârziere în favoarea recurentei intervenienta accesoriu, în condiţiile în care în mod judicios prima instanţă a constatat că prima instanţă a fost investită pe cale principală cu cererea reclamantului creditor în temeiul titlului executoriu de aplicare a disp. art. 24 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr.554/2004, iar nu de recurenta-intervenientă întrucât deşi aceasta a înţeles să formuleze o cerere de intervenie în interesul reclamantului-creditor, această cerere a fost calificată de instanţa de fond ca fiind una în interesul reclamantului-creditor, iar nu a intervenientei, prin urmare această cerere de intervenţie neavând natura juridică a unei cereri de intervenţie principală formulată în temeiul disp. art. 61 alin. 2 C.proc.civ., prin urmare scopul formulării acestei cereri de intervenţie nu a fost invocarea unui drept propriu întemeiat pe aplicarea titlului executoriu în care intervenienta nu figurează ca şi creditor, ci doar de a sprijini în plan procesual interesele creditorului reclamant, situaţie în care efectele aplicării acestor dispoziţii de drept material nu implicau naşterea şi în favoarea recurentei interveniente a unui raport juridic similar aceluia existent între reclamantul creditor şi pârâtul debitor în temeiul unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în temeiul prevederilor Legii nr.554/2004 de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, situaţia fiind similară şi în privinţa aplicării amenzii în sarcina conducătorului pârâtului debitor, în condiţiile în care obligaţia executării obligaţiei stabilită prin titlul executoriu nu îi revenea acestuia şi faţă de intervenienta accesoriu, ci exclusiv faţă de recurentul-reclamant creditor, acesta din urmă invocând conform legii un drept propriu vătămat prin neexecutarea/executare cu întârziere a acestui titlu executoriu, prin urmare neavând relevanţă sub aceste aspecte invocarea disp. art. 31 alin. 1-3 din Constituţie, art. 6 din Legea nr.544/2001 şi art. 6 şi art.14 din CEDO.
În aceeaşi măsură şi pentru considerentele reţinute anterior, vor fi respinse criticile similare invocate şi prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. ####/15.11.2021 referitoare la cuantumul penalităţilor de întârziere acordate în favoarea recurentului-reclamant şi la admisibilitatea formulării conform art. 24 alin. 3 din Legea nr.554/2004 a cererii privind acordarea despăgubirilor solicitate prin acţiunea introductivă( în această din urmă situaţie susţinerile privind existenţa unui prejudiciu determinat fie de refuzul executării/întârzierii la executare şi/sau de o pretinsă situaţie de discriminare invocată din perspectiva incidenţei prevederilor OG nr. 137/2000 neputând fi analizate, pentru motivele expuse anterior, ci eventual în contextul aplicării disp. art. 24 alin. 4 din Legea nr.554/2004.
În acelaşi timp, nu vor fi reţinute criticile recurenţilor referitoare la existenţa unei situaţii de discriminare raportat la modul de soluţionare a capătului de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere în cuantumul stabilit prin sentinţele recurate, în condiţiile în care stabilirea acestora urmăreşte individualizarea faţă de situaţia de fapt specifică rezultată din actele dosarului, fără a rezulta din actele dosarului o situaţie de discriminare raportat la modul de soluţionare a acestui capăt de cerere, dar şi raportat la soluţia dată cu privire la cererea de completare prin prisma solicitării de stabilire a penalităţilor de întârziere şi în favoarea intervenientei accesoriu, din aceeaşi perspectivă neputând fi reţinută o pretinsă lipsă de imparţialitate a instanţei în condiţiile în care cadrul procesual determinat în principal de aplicarea disp. art. 24 alin. 3 din Legea nr.554/2004, fiind limitat, pe fond, la verificarea modului de executare a titlului executoriu în favoarea creditorului, astfel încât neexecutarea nu poate fi reţinută, raportat la modul de cenzurare a cuantumului penalităţilor de întârziere stabilite ca o situaţie de discriminare în condiţiile în care nu a fost invocată o altă situaţie similară în care o cerere similară a fost soluţionată în altă modalitate sub acest aspect al penalităţilor de întârziere, aspecte care sunt aplicabile pentru identitate de raţiune şi în privniţa modului de soluţionare a recursului formulat împotriva sentinţei civile nr.####/18.10.2021 în condiţiile în care competenţa/atribuţiile legale şi constituţionale ale instanţei de contencios administrativ reprezentând tocmai exercitarea acestui rol de verificare a susţinerilor părţilor prin raportare la probatoriul administrat şi la dispoziţiile normative aplicabile, cenzurarea penalităţilor nefiind echivalentă cu nemotivarea sentinţei în condiţiile reţinute, considerente faţă de care, în temeiul disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr.554/2004 şi art. 496 C.proc.civ. va fi respins recursul ca nefondat.
Va fi respinsă cererea formulată de recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă accesorie de aplicare a disp. art. 187 C.proc.civ. ca neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că exercitarea recursului, inclusiv a cererii de repunere în termen, chiar şi în condiţiile analizate în cuprinsul prezentei nu se circumstanţiază în mod obiectiv necesităţii aplicării sancţiunii amenzii judiciare pentru exercitarea unei cereri cu rea-credinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţiile nulităţii şi lipsei de interes invocate cu privire la cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului, ca neîntemeiate.
Respinge ca neîntemeiate excepţiile caracterului neavenit al recursului formulat de recurenta intervenientă accesorie şi a tardivităţii aceluiaşi recurs, ca neîntemeiate.
Respinge cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului ca neîntemeiată.
Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul-pârât.
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât ca tardiv formulat.
Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă accesorie de aplicare a disp. art. 187 C.proc.civ. ca neîntemeiată.
Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant ####### ### cu domiciliul în Bucureşti, str. ######, ### ###, ### #, ### #, ### ##, sector 6, şi recurenta intervenientă accesorie ASOCIATIA CIVICĂ STOP DISCRIMINĂRII CETĂTENILOR cu sediul ales în Bucureşti, str. ######, ### ###, ### #, ### #, ### ##, sector 6, împotriva sentinţei civile nr.####/18.10.2021 şi a sentinţei civile nr. ####/15.11.2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât TRIBUNALUL BUCUREŞTI cu sediul în Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 37, sector 3, şi cu intimatul-intervenient CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în Bucureşti, Piaţa ###### ###########, nr. 1-3, sector 1, ca nefondate.
Definitivă.
Respinge cererea recurentului-pârât de sesizare a Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. 3-5 din Legea nr.554/2004 ca inadmisibilă.
Respinge cererea recurentului-pârât privind suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunţare, în privinţa soluţiei asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată azi 17.05.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
##### Saglam ###### ##### ##### ######## ########
GREFIER
######## ###
Red. ####/6 ex.
Judecător fond: Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal: #### ######### ######